Materic digital: Sfintele lunii mai

Acasă > Ştiri

Timp stanga: 0,33s...

Ştiri şi Evenimente

Materic digital: Sfintele lunii mai

[2026-05-01]

de Raluca-Emanuela Ene

În luna mai, Biserica cinsteşte sfinte din diferite perioade istorice, de la primele secole ale creştinismului, până în perioada contemporană. Printre acestea se numără împărătese, mame, fecioare şi mărturisitoare.
Vă invităm să descoperiţi vieţile acestor femei sfinte, repere de urmat pentru creştinii de astăzi.
Sf. Tamara, regina Georgiei – 1 mai
Sfânta Tamara a domnit în Georgia în timpul unei epoci prospere şi a fost un exemplu de evlavie, înţelepciune şi zel apostolic.
S-a născut în jurul anului 1160 şi a fost fiica regelui George al III-lea şi a soţiei sale, Burdukhan. Sfânta Tamara a fost urmaşă a casei regale Bagrationi – descendenţi direcţi ai Regelui David.
A urcat pe tron de tânără şi una dintre primele iniţiative a fost convocarea unui sinod pentru înlăturarea neregulilor canonice, îndemnând ca cercetarea să înceapă cu ea.
Viaţa sa a fost marcată de nenumărate încercări. A cedat presiunilor şi s-a căsătorit cu un prinţ rus care s-a dovedit a avea o fire desfrânată şi violentă. Timp de doi ani, regina a îndurat cu o răbdare de martir, aşteptând pocăinţa lui. Într-un final, s-au separat, iar regina a avut o căsătorie binecuvântată cu prinţul David, cu care a avut un fiu şi o fiică, George şi Rusudan.
În calitate de conducător, Sfânta Tamara a fost numită „un al doilea Constantin”. A abolit pedeapsa cu moartea şi practica torturii, conducând după legea milei, nu a sabiei.
Dăruia ca zeciuială din întregul venit al regatului pentru cei săraci şi ea însăşi broda veşminte pentru cler. Ecoul faptelor ei bune depăşea graniţele Georgiei, oferind donaţii generoase mănăstirilor din Muntele Athos, Ierusalim sau Muntele Sinai.
În timp de război, regina nu s-a bazat pe numărul mare de soldaţi, ci a nădăjduit în puterea Sfintei Cruci. În timpul unei mari invazii a sultanului Nukardin, regina şi-a condus armata la Biserica Maicii Domnului din Metekhi. Acolo, şi-a scos pantofii şi s-a rugat desculţă, vărsând multe lacrimi, în timp ce trupele ei mărşăluiau spre Bătălia de la Basiani.
Datorită evlaviei şi credinţei reginei pentru Maica Domnului şi Sfânta Cruce, mica armată georgiană a obţinut o victorie decisivă şi spectaculoasă faţă de armatele musulmane.
Sfânta Tamara şi-a condus poporul timp de 29 de ani, timp în care a contribuit semnificativ la consolidarea Imperiului de Trapezunt, oferind sprijin politic şi militar.
Sfânta nu a fost doar regină, ea a purtat titlul de „mepe”, care în limba georgiană înseamnă „rege”. La origine, titlul desemna o persoană de gen masculin, însă datorită ei, astăzi poate desemna atât un bărbat, cât şi o femeie. Încă din timpul vieţii i-a fost atribuit chiar titlul de „mepeta mepe” – „regele regilor”.
Sfânta Tamara a trecut la Domnul în jurul vârstei de 50 de ani din cauza unei boli necunoscute. La moartea sa, zece sicrie au părăsit castelul în zece direcţii diferite şi doar unul purta trupul ei.
Cunoscând evlavia pe care o avea poporul faţă de ea, sfânta a dorit ca locul îngropării sale să rămână neştiut. După cum spune prozatorul Grigol Robakidze, „mormântul ei este inima georgienilor”.
Sf. Cuv. Isidora, nebună pentru Hristos – 1 mai
Sfânta Isidora a trăit într-o mănăstire din Egipt, în secolul al IV-lea. Din dorinţa de a se smeri, a luat asupra sa crucea nebuniei pentru Hristos. Avea ascultare la bucătărie şi niciodată nu mânca alături de celelalte maici, care o tratau cu dispreţ. Se hrănea cu ceea ce rămânea de la masă şi făcea cu bucurie şi alte ascultări în locul altei maici.
Nu purta veşmintele călugăreşti obişnuite, ci se acoperea cu îmbrăcăminte zdrenţăroasă. Chiar dacă era batjocorită, niciodată nu cârtea, nu jignea pe nimeni şi le răbda pe toate.
Virtuţile Sfintei Isidora i-au fost descoperite de Dumnezeu Sfântului Cuvios Pitirim, un pustnic încercat. Domnul i-a făcut cunoscut că într-o mănăstire există o maică mai bună decât el, care nu şi-a despărţit niciodată inima de Dumnezeu, în timp ce mintea lui rătăcea prin cetăţi.
Sfântul Pitirim a mers în mănăstirea respectivă şi a cerut să le vadă pe toate maicile. Cu toate că iniţial Sfânta Isidora nu s-a arătat, a fost adusă cu forţa, iar cuviosul a recunoscut-o ca fiind maica descrisă în descoperirea de la Dumnezeu.
Sfântul Pitirim a făcut cunoscută întregii comunităţi sfinţenia maicii Isidora, iar toate maicile au început să se căiască de toate supărările pe care le-au făcut cuvioasei. Sfânta Isidora nu a putut suporta cinstea şi slava şi după câteva zile a plecat din mănăstire, neştiută de nimeni.
Sfânta Isidora este sărbătorită în Biserica Română şi în cea Greacă în data de 1 mai, iar în unele biserici slave, în 10 mai.
Sf. Matrona cea Oarbă – 2 mai
Sfânta Matrona s-a născut în 1881, fiind ultimul copil al unei familii de ţărani credincioşi. A fost aleasă de Dumnezeu înainte de a se fi născut. Numeroasele daruri primite de la Dumnezeu au fost pe măsura unei cruci deosebit de grele, pe care a dus-o cu smerenie şi răbdare toată viaţa.
Cuvioasa Matrona nu numai că era oarbă, dar nu avea ochi deloc. Dumnezeu i-a dat în schimb darul vederii duhovniceşti şi al vindecărilor, care s-au manifestat încă din copilărie. În faţa casei sale se formau rânduri de oameni care aşteptau să primească vindecare de boli sau răspunsuri la problemele lor.
La vârsta de 17 ani a paralizat pentru tot restul vieţii. Nu se mai putea deplasa, iar mai târziu a fost nevoită să se mute dintr-un loc în altul pentru a scăpa de prigoana regimului comunist.
Feluritele vindecări şi minuni sunt povestite în cărţi şi în documentare. A fost în timpul vieţii şi este şi după moarte o grabnică mijlocitoare la Dumnezeu, iar acest lucru se reflectă şi în cuvintele sale – testament duhovnicesc: „Toţi, toţi să veniţi la mine şi să-mi povestiţi necazurile voastre, de parcă aş fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi şi vă voi ajuta.”
Sfânta Matrona este cinstită în mod deosebit la Schitul Darvari din Bucureşti, unde se află spre închinare un fragment din moaştele sale.
Sf. Cuv. Mavra de pe Ceahlău – 4 mai
Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău a trăit la sfârşitul secolului al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea. S-a născut într-un sat de pe Valea Bistriţei, într-o familie credincioasă şi a primit la botez numele Maria.
În jurul vârstei de 20 de ani a ales viaţa monahală. La sfatul unei pustnice, a intrat în obştea Schitului Silvestru, care purta numele unuia dintre cei mai vechi sihaştri ai Ceahlăului. Aici a deprins rânduielile călugăreşti, a făcut ascultare şi a fost tunsă în monahism.
Cu binecuvântarea maicii stareţe, s-a retras în munte şi s-a dedicat şi mai mult privegherii, rugăciunii şi nevoinţei. Locuia într-un bordei din pământ şi lemn, pe care îl ridicase cu mâinile sale. Dormea câteva ore pe un scaun, făcea sute de metanii, mânca o dată pe zi pesmeţi înmuiaţi în apă şi fructe din pădure.
A strâns în jurul său câteva ucenice şi s-a stabilit cu ele la poalele muntelui Ceahlău, într-un loc care păstrează până astăzi mărturia prezenţei lor, Poiana Maicilor.
Cuvioasa Mavra era văzută adesea pe potecile de munte alături de o căprioară, aspect redat şi în unele icoane. De altfel, cuvioasa a fost pictată în biserici din Moldova încă din secolul trecut.
Maicile care au fost martore ale sfinţeniei vieţii cuvioasei au transmis mai departe credincioşilor care veneau în Ceahlău vestea despre aceasta. Astfel, s-a creat o puternică tradiţie locală, care se reflectă şi în faptul că multe monahii din Moldova au primit la călugărie numele „Mavra”.
Cuvioasa a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al povăţuirii celorlalte maici. Şi-a cunoscut din timp sfârşitul vieţii pământeşti şi a cerut să fie spovedită şi împărtăşită, trecând în pace la Domnul.
A fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 1 iulie 2025, iar proclamarea locală a canonizării sale va avea loc în 4 mai 2026, la Mănăstirea Durău din judeţul Neamţ.
Sf. Mc. Pelaghia din Tars – 4 mai
Sfânta Pelaghia s-a născut în Tars, pe teritoriul Turciei de astăzi, într-o familie nobilă, dar păgână. Sufletul ei s-a aprins de dragostea pentru Hristos, ascultându-i pe creştini.
Sfânta a trăit în vremea persecuţiilor împăratului Diocleţian. Pe când acesta se afla cu suita lui în Tars, fiul împăratului s-a îndrăgostit de tânăra Pelaghia şi a dorit să o ia de soţie. Însă, aceasta i-a transmis că a promis deja să devină mireasa lui Hristos.
Sfânta Pelaghia a fost povăţuită şi botezată de Episcopul Linus, un om cu viaţă sfântă. Şi-a dăruit hainele şi averea săracilor şi a mărturisit familiei sale că a fost botezată. Mama ei a denunţat-o împăratului, iar fiul acestuia s-a sinucis la aflarea veştii.
Împăratul Diocleţian a ordonat ca sfânta să fie aruncată într-un bou de aramă încins. După ce şi-a făcut semnul Crucii şi a mulţumit lui Dumnezeu, trupul sfintei muceniţe s-a topit ca ceara. Conform unor surse hagiografice, martiriul său a avut loc în anul 287.
Episcopul Linus i-a căutat rămăşitele şi le-a îngropat pe un deal unde, în secolul al XVIII-lea, a fost construită o biserică în cinstea muceniţei.
Sf. Monica, mama Sf. Augustin – 4 mai
Sfânta Monica s-a născut în anul 322, în nordul Africii, pe teritoriul actual al Algeriei, într-o familie creştină.
Cele mai multe informaţii despre viaţa ei provin din Cartea a IX-a a „Confesiunilor” Fericitului Augustin, fiul ei.
Sfânta Monica a fost căsătorită cu un păgân, Patritius, un om impulsiv, care ducea o viaţă imorală. Au avut împreună trei copii: Augustin, Navigius şi Perpetua. Nu i s-a permis să-şi boteze copiii, însă femeia nu a încetat să se roage. Datorită ei, Patritius s-a convertit la creştinism chiar înainte de moarte.
Fiul ei, Augustin, ducea însă în continuare un trai vicios şi aderase la secta maniheistă. Sfânta Monica a avut un vis în care i se spunea să fie în continuare blândă şi răbdătoare cu fiul său.
Au mers împreună la Milan, unde l-au întâlnit pe Sfântul Ierarh Ambrozie care l-a impresionat pe Augustin. Episcopul îi purta admiraţie Sfintei Monica şi l-a felicitat pe Augustin pentru faptul că avea o mamă atât de virtuoasă.
Convertirea Fericitului Augustin a avut loc peste câţiva ani, în timp de citea din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani (Romani 13:12–14) şi a fost botezat în ajunul Paştilor din anul 387.
După botez, a decis să se întoarcă cu mama sa în Africa. S-au oprit la Ostia, unde Sfânta Monica a trecut la Domnul, la vârsta de 56 de ani. A fost îngropată acolo, iar sfintele sale moaşte au fost mutate mai târziu într-o biserică din secolul al VI-lea. Nouă secole mai târziu, acestea au fost mutate la Roma.
Sfânta Monica este ocrotitoarea soţiilor şi mamelor ale căror soţi sau copii s-au abătut de la calea cea dreaptă.
Sf. M. Mc. Irina – 5 mai
Sfânta Irina este una dintre cele cunoscute martire ale creştinismului timpuriu. A fost fiica unui conducător roman dintr-o provincie situată în Persia.
Pentru a o păzi de lume, tatăl ei a ţinut-o închisă într-un turn unde a primit educaţia necesară. Pe când era închisă, a primit o vizită neobişnuită: o porumbiţă i-a adus o ramură de măslin, un vultur o cunună de flori, iar un corb un şarpe. Bătrânul dascăl care locuia cu ea i-a tâlcuit vizita: ramura de măslin era pecetea botezului, cununa era biruinţa, iar şarpele pătimirea.
În unele surse hagiografice apare menţionat că a fost botezată în mod minunat, de Sfântul Apostol Timotei. Numele i-a fost schimbat din Penelope în Irina, care în limba greacă înseamnă „pace”.
Chiar dacă tatăl ei a chinuit-o iniţial pentru convertirea ei, acesta s-a schimbat, a devenit creştin şi a petrecut restul vieţii în pocăinţă în turnul în care stătuse fiica sa.
Sfânta Irina a înfruntat mai mulţi conducători şi a mers în mai multe oraşe unde a îndurat chinuri şi pedepse, dar prin exemplul său a adus mii de oameni la creştinism şi a făcut numeroase minuni.
A trecut la Domnul în pace, în Efes, în prima jumătate a secolului al IV-lea. Două zile mai târziu, piatra de pe mormântul său a fost găsită dată la o parte, iar mormântul gol.
Cel puţin două biserici au fost ridicate în numele ei la Constantinopol.
Sfânta este şi ocrotitoarea insulei Thera sau Santorini, după cum este cunoscută în prezent, numele fiind derivat, pe filieră italiană, de la Sfânta Irina.
Sf. Cuv. Matrona de la Hurezi – 5 mai
Sfânta Matrona a fost canonizată alături de alte 15 sfinte femei românce în anul 2025. Aceasta a fost stareţă între 1923–1939, la Mănăstirea Hurezi, ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu.
Sfânta Matrona s-a născut în 2 august 1853, în Ardeal, la Săliştea Sibiului, cu numele Maria. Tatăl ei era mocan şi, ajungând cu turmele în părţile Sfântului Munte Athos, a rămas acolo.
A fost tuns în monahism cu numele Nicodim şi a trăit în apropiere de Chilia Sfântului Ipatie, unde a ajuns mai târziu şi un nepot al sfintei, părintele Teodosie.
La Chilia Sfântului Ipatie se păstrează până în prezent o corespondenţă între Sfânta Matrona şi nepotul ei.
Pe când avea 5 ani, cuvioasa a ajuns cu mama ei la Mănăstirea Sărăcineşti. În sufletul ei s-a aprins dorinţa pentru viaţa monahală şi nu a mai dorit să plece de acolo.
După tunderea în monahism, în jurul vârstei de 15 ani, a ajuns la Mănăstirea Hurezi. Lăcaşul de cult trecuse printr-un proces de reorganizare şi fuseseră aduse maici de la mai multe mănăstiri din Oltenia.
La Hurezi, Sfânta Matrona a dus o viaţă de ascultare şi nevoinţă, cu multă dragoste de biserică şi de aproapele.
Pentru viaţa ei duhovnicească îmbunătăţită a fost aleasă stareţă în 1923. Pentru o perioadă de doi ani a îndrumat cu înţelepciunea obştea, ocupându-se de fiecare monahie în parte.
Înaintată în vârstă şi bolnavă, s-a retras, sprijinindu-o pe noua stareţă cu sfaturi şi rugăciune.
În 1926, a fost vindecată în chip minunat de Maica Domnului şi a mai trăit 13 ani, fiind nelipsită de la slujbe, cu rugăciunea lui Iisus permanent pe buze.
A primit înştiinţare cu trei zile înainte că va trece la Domnul, astfel încât şi-a chemat ucenicele şi le-a povăţuit spre dragoste frăţească, smerenie, ascultare, sărăcie şi statornicie în mănăstire.
În ultima zi s-a îmbrăcat în hainele de călugărie, s-a întins şi a rugat să i se citească Acatistul Bunei Vestiri. La sfârşit, după condacul „Apărătoare Doamne”, Sfânta Matrona a zis şi ea: „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară” şi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
A fost îngropată în cimitirul mănăstirii, şi odată cu trecerea timpului, mormântul său a rămas necunoscut. Acesta a fost descoperit cu aproximativ un an înainte de a se hotărî canonizarea sa, în urma unor lucrări de restaurare şi reorganizare.
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Matrona va avea loc la mănăstirea Hurezi în perioada 4-5 mai 2026.
Sf. Sofia din Kleisoura – 6 mai
Sofia din Kleisoura sau Sofia cea Tânără a fost o sfântă „nebună pentru Hristos”, care a trăit la Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului din Kleisoura, în regiunea Macedonia de Vest a Greciei.
Sfânta a trăit în această mănăstire pe vremea când nu exista o obşte monahală. Datorită vieţuirii ei aici, după moartea sa, s-a închegat o comunitate de călugăriţe.
Sfânta Sofia s-a născut în 1883, într-un sat din Asia Mică. A fost căsătorită, iar tinereţea ei a fost marcată de evenimente tragice: moartea copilului său de doi ani şi dispariţia soţului în Primul Război Mondial.
A trăit şi experienţa exilului, când în urma schimbului de populaţie greco-turc, sfânta a ajuns în Grecia. A primit înştiinţare de la Maica Domnului să meargă la mănăstirea din Kleisoura.
A rămas aici vreme de 47 de ani, până în 1974, la adormirea ei.
Nu a fost tunsă în monahism, dar a devenit cunoscută drept „asceta de la Kleisoura”. Purta numai haine negre şi ponosite, nu mânca lactate sau carne, dormea pe paie sub care pusese pietre şi dădea tot ce avea săracilor. Dacă primea haine, le dădea mai departe sau le strica înainte de a le purta.
Era cunoscută pentru ospitalitatea sa şi pentru faptul că le pregătea tuturor pelerinilor cafele.
Sfânta mânca adesea mâncăruri mucegăite sau din vase de aramă coclite, dar nu s-a îmbolnăvit niciodată din cauza aceasta.
A luat asupra ei nevoinţa de a nu-şi spăla părul, însă capul ei răspândea bună mireasmă.
Trăia în armonie cu animalele. Avea o ursoaică pe nume Rusa, pe care o hrănea cu pâine din mâna ei. Şerpii nu o vătămau pe sfânta şi se cuibăreau uneori în locul în care dormea.
Cândva s-a îmbolnăvit grav şi a fost „operată” de Maica Domnului, Arhanghelul Gavriil şi Sfântul Gheorghe, cicatricea fiind văzută ulterior de credincioşi.
În timpul ocupaţiei germane, a alergat cu icoana Maicii Domnului şi a căzut la picioarele soldaţilor străini pentru a-i împiedica să distrugă mănăstirea.
Sfinţenia ei a fost intuită de oameni încă dinainte de a se stabili la Kleisoura. Pe când călătorea pe mare cu consătenii săi, din Asia Mică spre Grecia, prin rugăciunea ei a salvat corabia de la scufundare.
Oamenii simpli din zona Kastoria au lăsat numeroase mărturii despre ajutorul minunat primit de la Sfânta Sofia, atât în timpul vieţii ei, cât şi după trecerea la Domnul.
Sfânta Sofia a fost canonizată de Patriarhia Ecumenică în 4 octombrie 2011, iar sfintele sale moaşte se află la mănăstirea din Kleisoura, care a renăscut după adormirea sa.
Sf. Mc. Glicheria – 13 mai
Sfânta Glicheria s-a născut într-un oraş-port de pe malul Mării Adriatice, pe teritoriul actual al Italiei. Fiică a unui demnitar roman, a rămas orfană şi săracă.
A mers într-un oraş din provincia Tracia, unde guvernatorul era păgân. Odată, pe când acesta jertfea idolilor, Sfânta Glicheria şi-a făcut semnul Crucii pe frunte şi a mers înaintea lui pentru a-L mărturisi pe Hristos.
Guvernatorul i-a ordonat să aducă şi ea jertfă idolilor, dar tânăra creştină, cu rugăciunea ei, a surpat statuia în mii de pietre cu care păgânii au încercat să o omoare.
Pentru că nu au reuşit, sfânta a fost supusă la nenumărate alte chinuri din care era mereu salvată în chip minunat. Au încercat să o înfometeze în temniţă, dar după câteva zile au găsit lângă ea vase cu lapte şi pâine pe care un înger i le aducea sfintei.
După mai multe torturi, sfânta a trecut la Domnul după o mică muşcătură a unor fiare sălbătice în mijlocul cărora fusese aruncată.
Trupul său a fost îngropat în Heracleea Traciei, pe teritoriul Turciei de astăzi. Moaştele sale izvorau mir din abundenţă şi aduceau vindecări celor bolnavi.
Martiriul său a avut loc în anul 141, în timpul împăratului roman Antoninus Pius (138–161).
Trupul sfintei muceniţe a fost dus în insula grecească Lemnos încă din secolul al IX-lea, conform unor surse hagiografice. Sfântul ei cap a rămas în Heracleea, unde se organiza anual o mare sărbătoare în cinstea ei.
Sfânta Elisabeta, făcătoarea de minuni (24 aprilie), a venit pe lume după ce părinţii săi s-au rugat cu stăruinţă Sfintei Glicheria. Aceştia au avut o vedenie în care Sfânta Glicheria le-a promis că vor avea un prunc.
Tot Sfânta Glicheria a fost cea care a avertizat-o pe Sfânta Elisabeta în legătură cu moartea sa.
Sf. Iunia – 17 mai
În lunga listă de persoane pe care Sfântul Apostol Pavel le salută la finalul epistolei sale către Romani apar şi numele „Andronic şi Iunia”.
Sfântul Pavel continuă cu câteva informaţii despre aceştia: „cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos” (Romani 16:7).
Aşadar, Sfânta Iunia a fost socotită întocmai cu apostolii şi, conform sinaxarelor, a fost soţia Sfântului Andronic, a propovăduit Evanghelia alături de el şi a murit ca martiră pentru Hristos.
În secolul al XIII-lea, numele său a fost modificat de traducătorii Bibliei din Apus, deoarece nu concepeau ca o femeie să fie numărată printre apostoli şi au decis că ar fi vorba de un bărbat.
Însă, există mărturii ale Părinţilor Biserici din primele secole, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, care, în comentariile la Epistola către Romani, recunoaşte vrednicia Sfintei Iunia. Sfântul Ioan precizează că iubirea de înţelepciune a acestei femei trebuie să fi fost atât mare, încât a fost numărată printre apostoli.
Sf. Lidia din Filipi – 20 mai
Sfânta Lidia a fost prima persoană din Europa pe care Sfântul Apostol Pavel a botezat-o.
În urma unei vedenii, Apostolul a venit în Macedonia, în cetatea Filipi. Aici a întâlnit un grup de femei cărora le-a vorbit despre Hristos (Fapte 16:9-10).
Printre ele se afla şi „Lidia, vânzătoare de porfiră, din cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu”.
Inima ei s-a deschis şi a primit cuvintele Sfântului Pavel, care a botezat-o pe ea şi pe cei din casa ei (Fapte 16:15).
În Faptele Apostolilor este, de asemenea, menţionat că Sfântul Pavel şi însoţitorii săi au rămas în casa Sfintei Lidia după ce au fost eliberaţi din închisoarea din Filipi.
Probabil că sfânta şi cei nou botezaţi s-au rugat îndelung pentru eliberarea lor, ceea ce face ca locuinţa Sfintei Lidia să fie primul nucleu al unei biserici creştine din Europa.
Sfânta Lidia era originară din cetatea Tiatira, un cunoscut centru comercial, în prezent oraşul Akhisar din vestul Turciei.
Unele surse hagiografice menţionează că Sfânta Lidia s-ar fi mutat împreună cu familia sa în Filipi, pe teritoriul Greciei, în urma comerţului cu porfiră pe care îl practicau.
Sf. Împărăteasa Elena – 21 mai
Sfânta Împărăteasă Elena este sărbătorită de Biserică în aceeaşi zi cu fiul său, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, cel care a dat libertate creştinismului prin Edictul de la Milan.
La baza realizărilor Sfântului Constantin stă educaţia primită de la Sfânta Elena, care şi-a găsit împlinirea în formarea fiului său.
Sfânta Elena s-a născut în jurul anului 250, în Asia Mică, într-o familie modestă. S-a căsătorit cu un general roman, Constantin Chlorus, tatăl viitorului împărat Constantin.
După ce fiul ei a devenit conducătorul Imperiului Roman, Sfânta Elena a primit titlul de Augusta, folosind această demnitate pentru a sprijini Biserica lui Hristos şi a promova Locurile Sfinte ale creştinismului.
Sfânta Elena este cunoscută pentru pelerinajul în Ţara Sfântă, din anul 326, în care a descoperit Crucea Mântuitorului Hristos. Împărăteasa a făcut această călătorie solicitantă la vârsta de 75 ani şi poate fi considerată primul pelerin la Locurile Sfinte.
Cu resursele puse la dispoziţie de fiul său, a dărâmat un templu păgân şi a scos la iveală Mormântul Domnului, stânca Golgotei, cele trei cruci şi mai multe cuie din Crucea Domnului. Identificarea Sfintei Cruci s-a făcut printr-o minune – învierea unei persoane decedate.
De asemenea, pelerinajul Sfintei Elena fusese motivat şi de victoria miraculoasă a lui Constantin în bătălia de la Pons Milvius, după apariţia semnului Sfintei Cruci pe cer.
În Ţara Sfântă, împărăteasa a ajutat material comunităţile de credincioşi şi a ridicat biserici: la Betleem, pe Muntele Măslinilor şi în Grădina Ghetsimani, unde a protejat mormântul Maicii Domnului.
Sfânta Împărăteasă Elena a trecut la Domnul la scurt timp după pelerinajul în Ţara Sfântă, în anul 329 sau 330 (după unii istorici chiar 336).
A fost înmormântată la Roma, iar apoi trupul său a fost adus la Constantinopol, de unde cruciaţii apuseni l-au luat şi l-au dus la Veneţia, unde se află până în prezent, în biserica romano-catolică închinată Sfintei Elena (la Chiesa di Santa Elena).
Timp de opt secole, moaştele Sfintei Elena nu au fost scoase în pelerinaj, până în 2017, când au fost duse spre cinstire în Atena, Grecia, fiind prima ţară ortodoxă care a primit această binecuvântare.
În anul 2025, România a devenit a doua ţară ortodoxă în care sfintele moaştele au fost aduse spre închinare, în cadrul unui pelerinaj de amploare.
Sf. Mironosiţă Maria a lui Cleopa – 23 mai
Istoricul iudeo-creştin Hegesip de Ierusalim menţionează că soţul Sfintei Mironosiţe Maria, Cleopa, era fratele Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Prin urmare, Sfânta Mironosiţă Maria a fost cumnata Maicii Domnului. Această informaţie a fost preluată şi de Eusebiu de Cezareea în lucrarea sa „Istoria bisericească”.
Sfânta Mironosiţă Maria este menţionată în Evanghelia de la Ioan (Ioan 19:25) ca fiind una dintre femeile prezente la Răstignirea Domnului. Este menţionată şi în Evanghelia după Marcu drept „mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi” (Marcu 15:40). „Iacov cel Mic”, numit şi „fratele Domnului” (Galateni 1:19), este autorul unei epistole din Noul Testament.
Sfânta Maria a fost printre cei care i-au ajutat pe Iosif din Arimateea şi pe Nicodim să coboare trupul Domnului de pe Cruce şi să-L aşeze în mormânt (Matei 27:59-61).
De asemenea, a făcut parte din grupul femeilor mironosiţe, care, în dimineaţa Învierii, au mers la mormântul Domnului pentru a-I unge trupul cu aromate. Prin urmare, este şi printre primii martori ai Învierii.
Tradiţia menţionează că Sfintele Maria Magdalena şi Maria a lui Cleopa s-au oprit în insula grecească Zakynthos, în drumul lor spre Roma. Corabia lor a ancorat în portul Vromi, iar urmele primilor paşi ai Sfintei Maria Magdalena sunt încă vizibile într-o stâncă.
Aceasta a fost prima dată când cele două femei sfinte, martore ale Răstignirii şi Învierii, au propovăduit Evanghelia. Mărturie stau reprezentări iconografice, dar şi numele satului Maries.
Sfânta Mironosiţă Maria a lui Cleopa este sărbătorită de Biserica Ortodoxă în data de 23 mai, dar şi în Duminica Femeilor Mironosiţe.
Sf. Mărturisitoare Blandina de la Iaşi – 24 mai
Sfânta Blandina Gobjilă s-a născut într-un sat din Basarabia în 24 februarie 1906, fiind mezina unei familii de preot. Părinţii săi au botezat-o Blondina după numele Sfintei Muceniţe Blandina, sărbătorită în 25 iulie.
Din copilărie cânta la strană şi ştia Sfânta Liturghie pe de rost. A ajuns profesoară şi s-a căsătorit cu inginerul Gheorghe Gobjilă, iar împreună au avut un fiu. În iunie 1940, când Rusia a preluat controlul asupra Basarabiei, familia sa nu reuşit să se refugieze în România. Autorităţile comuniste doreau să-i păstreze în Basarabia, deoarece erau oameni apreciaţi de comunitate şi aveau nevoie de ei.
Sfânta Blandina a susţinut cu tărie şi curaj în faţa bolşevicilor dorinţa de a pleca în România, căreia dorea să-i slujească. Arestat fără motiv, soţul său a fost păcălit să-şi semneze sentinţa, promiţându-i-se că soţia sa va rămâne liberă. Însă, au închis-o şi pe ea, doar pentru că era membră a familiei arestatului. Experienţa sa din lagărele din Siberia este descrisă în cartea de memorii „Suferinţele Mamei Blondina”.
Timp de 15 ani a fost privată de libertate, a înfruntat frigul, foamea, munca epuizantă şi domiciliul forţat. Durerea sa a fost îndulcită de gândul la Mântuitorul Hristos pe care l-a visat în închisoare, răstignit, cu coroana de spini pe cap, spunându-i: „Vezi cât sufăr şi eu pe nedrept, nevinovat?”
După eliberare, Sfânta Blandina s-a stabilit la Iaşi şi a continuat să slujească aproapelui, să ducă o viaţă jertfelnică, în permanentă rugăciune. Greutăţile nu au încetat nici după stabilirea Iaşi, înfruntând ispite din partea fiului său, căsătorit cu o femeie atee. Dumnezeu i-a adus însă alinare prin slujirea pe care a făcut-o în Catedrala Mitropolitană, aproape de Sfânta Cuvioasă Parascheva care a făcut numeroase minuni cu ea. Tot în cartea de memorii, Sfânta Blandina consemnează din minuni pe care Sfânta Parascheva le-a făcut cu alţi oameni, la care a fost martoră.
A trecut la Domnul în 24 mai 1971, iar la înmormântarea sa, în ziua Înălţării Domnului, s-a strâns o mulţime impresionată de oameni din toate categoriile: doctori, profesori, clerici, călugări, săraci şi necăjiţi pe care îi ajutase. Aceştia îi dăduseră numele de „mama Blondina” datorită dragostei şi căldurii sale sufleteşti.
Fiul său, care nu o vizitase pe patul de boală, a ajuns la Iaşi doar cu câteva ore înainte de înmormântare şi a fost uimit de marea de dragostea de care era înconjurată mama sa, o martiră şi un model jertfelnicie.
Sfânta Blandina a fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 1 iulie 2025, iar moaştele sale, care odihneau în Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi, au fost deshumate în 22 aprilie 2026.
Sf. Mc. Teodosia fecioara – 29 mai
Sfânta Teodosia era din oraşul fenician Tir. Într-un act de curaj, pe când avea 17 ani, a mers în Cezareea Palestinei, la temniţele unde erau ţinuţi creştini pentru a-i încuraja în suferinţa lor.
A fost prinsă de soldaţi şi a fost dusă în faţa guvernatorului. Acesta a încercat să o convingă să jertfească idolilor, dar tânăra creştină a rămas statornică în credinţa sa.
A fost supusă la chinuri, pe care sfânta le-a răbdat cu bucurie şi a fost martirizată. În acea noapte s-a arătat în vis părinţilor ei pentru a le arăta slava de care avea parte ca muceniţă.
Martiriul său a avut loc în jurul anului 307, iar în data de 29 mai este comemorată mutarea moaştelor sale de la Constantinopol la Veneţia.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 5, Ultimul acces: 2026-05-03 17:41:59

Timp total: 0,33s...

[]:1