La trecerea între ani Papa ne-a invitat să îi ajutăm pe tineri să îşi construiască un viitor[2017-01-01]01.01.2017, Vatican (Catholica) - În cadrul celebrării pentru încheierea anului 2016, Papa Francisc a spus că sosirea unui nou an trebuie să fie o oportunitate pentru a renunţa la atitudinile de egoism şi excludere, concentrându-ne în schimb pe cum să imităm apropierea lui Dumnezeu de fiecare persoană prin întruparea Lui. „Nu putem să ne permitem să fim naivi. Ştim că din diferite părţi suntem ispitiţi să trăim în această logică a privilegiului care ne desparte, care exclude, care ne închide despărţind, excluzând şi închizând visele şi viaţa atâtor fraţi ai noştri”, a spus Pontiful în ziua de 31 decembrie.Privind la Pruncul născut în Betleem, trebuie „să admitem că avem nevoie ca Domnul să ne lumineze, pentru că nu sunt puţine dăţile în care părem miopi sau rămânem prizonieri ai unei atitudini în mod marcat integraţioniste a celui care vrea forţat să îi introducă pe alţii în propriile sale scheme. Avem nevoie de această lumină, care să ne facă să învăţăm din înseşi greşelile şi tentativele noastre cu scopul de a deveni mai buni şi de a ne depăşi; de această lumină care se naşte din conştiinţa umilă şi curajoasă a celui care găseşte forţa, de fiecare dată, de a se ridica şi de a începe din nou.” Papa Francisc le-a vorbit participanţilor la anuala liturgie a Vesperelor din Ajunul Anului Nou, desfăşurată în Bazilica San Pietro, în cadrul căreia a fost intonat străvechiul imn „Te Deum”, pentru a aduce mulţumire pentru anul care se încheie. De asemenea, la finalul rugăciunii, a fost expusă Euharistia pentru câteva minute de adoraţie în tăcere. În predica sa, Sfântul Părinte a arătat subliniat ceea ce este surprinzător în planul lui Dumnezeu de mântuire: „că a decis să facă aceasta în micimea şi în fragilitatea unui nou-născut; a decis să se apropie personal şi în trupul Său să îmbrăţişeze trupul nostru, în slăbiciunea Sa să îmbrăţişeze slăbiciunea noastră, în micimea Sa să o acopere pe a noastră”. Departe de a fi o idee sau o esenţă abstractă, Dumnezeu a dorit să fie aproape, în trup, „de toţi cei care se simt pierduţi, răniţi, descurajaţi, nemângâiaţi şi intimidaţi. Aproape de toţi cei care în trupul lor poartă povara depărtării şi a singurătăţii, pentru ca păcatul, ruşinea, rănile, descurajarea, excluderea să nu aibă ultimul cuvânt în viaţa fiilor Săi”. „Ieslea ne invită să ne însuşim această logică divină. O logică necentrată pe privilegiu, pe concesii, pe favoritisme; este vorba despre logica întâlnirii, a apropierii şi a proximităţii. Ieslea ne invită să abandonăm logica excepţiilor pentru unii şi a excluderilor pentru alţii. Dumnezeu vine El însuşi să rupă lanţul privilegiului care generează mereu excludere, pentru a inaugura mângâierea compasiunii care generează includere”. Papa Francisc i-a adus apoi mulţumire lui Dumnezeu pentru generozitatea Sa din anul care s-a scurs, „mulţumire care nu vrea a fi nostalgie sterilă sau amintire zadarnică a trecutului idealizat şi irealist, ci amintire vie care să ajute la trezirea creativităţii personale şi comunitare pentru că ştim că Dumnezeu este cu noi”. „A privi ieslea înseamnă a găsi forţa de a lua locul nostru în istorie fără a ne plânge şi a ne amărî, fără a ne închide sau a evada, fără a căuta scurtături care să ne privilegieze. A privi ieslea implică a şti că timpul care ne aşteaptă cere iniţiative pline de curaj şi de speranţă, precum şi de a renunţa la protagonisme zadarnice sau la lupte interminabile pentru a apărea.” „A privi ieslea înseamnă a descoperi cum Dumnezeu se implică implicându-ne, făcându-ne parte din lucrarea Sa, invitându-ne să primim cu curaj şi hotărâre viitorul care se află în faţa noastră. Şi privind ieslea întâlnim feţele lui Iosif şi a Mariei. Feţe tinere încărcate de speranţe şi de aspiraţii, încărcate de întrebări. Feţe tinere care privesc înainte cu îndatorirea care nu este uşoară de a-l ajuta pe Dumnezeu-Prunc să crească. Nu se poate vorbi despre viitor fără a contempla aceste feţe tinere şi a asuma responsabilitatea pe care o avem faţă de tinerii noştri; mai mult decât responsabilitate, cuvântul corect este datorie, da, datoria pe care o avem faţă de ei.” „Am creat o cultură care, pe de o parte, idolatrizează tinereţea încercând s-o facă veşnică, dar, în mod paradoxal, i-am condamnat pe tinerii noştri să nu aibă un spaţiu de inserare reală, pentru că lent i-am marginalizat din viaţa publică, obligându-i să emigreze sau să cerşească ocupaţii care nu există sau care nu le permit să se proiecteze într-o zi de mâine… Ne aşteptăm de la ei şi le cerem să fie ferment de viitor, dar îi discriminăm şi îi ‘condamnăm’ să bată la porţi care cel mai des rămân închise.” Fiecare dintre noi suntem chemaţi să ne angajăm în a-i ajuta pe tinerii noştri să regăsească „orizonturi concrete ale unui viitor de construit”. „Să nu ne privăm de forţa mâinilor lor, a minţilor lor, a capacităţilor lor… Dacă vrem să ne îndreptăm spre un viitor care să fie demn de ei, vom putea să ajungem la el numai bazându-ne pe o adevărată includere: aceea care dă loc de muncă demn, liber, creativ, participativ şi solidar. A privi ieslea ne provoacă să-i ajutăm pe tinerii noştri pentru ca să nu se lase dezamăgiţi în faţa imaturităţii noastre şi să îi stimulăm pentru ca să fie capabili să viseze şi să lupte pentru visele lor. Capabili să crească şi să devină taţi şi mame ai poporului nostru.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 5940, Ultimul acces: 2026-06-16 17:24:07
|
Timp total: 0.09s...
[]:1