Slujire arhierească şi sărbătoare omagială dedicată Poetului Naţional Mihai Eminescu la Apateu – Ungaria[2016-01-18]În Duminica a XXIX-a după Rusalii (17 ianuarie 2016), Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria s-a aflat în mijlocul credincioşilor români din Parohia Apateu (Körösszegapáti), pentru a săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească şi pentru a-l comemora pe Poetul Naţional Mihai Eminescu, la două zile după data de 15 ianuarie, când se împlinesc 166 de ani de la naşterea Poetului şi este sărbătorită, de asemenea, Ziua Culturii Naţionale Române, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.Din soborul slujitor condus de Ierarh, au făcut parte Părintele Origen Sabău, Parohul Apateului şi Consilierul Cultural al Episcopiei, gazda şi organizatorul acestui eveniment, Părintele Singhel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Cosmin Pop, Parohul Jacăi (Zsáka), Părintele Ionuţ Teodor Negrău, Parohul Săcalului (Körösszakál) şi Diaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula. Alături de apateni, la acest eveniment au mai participat numeroşi oaspeţi de seamă din România, de la Oradea, între care s-au numărat membrii Corului Sfântul Ioan Iacob Românul al Parohiei orădene Nufărul, dirijat de Prof. Loredana Pantea, care au dat şi răspunsurile la strană, dar şi oficialităţi din Ungaria şi România, precum: Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, Domnul Tiberiu Iuhas, Preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Domnul Gheorghe Cozma, Directorul Oficiului AŢRU, Doamna Ligia Mirişan, Directorul Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai din Oradea, Domnul Lucian Silaghi, Directorul Executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Doamna Camelia Păscui, Preşedintele Asociaţiei Sănătatea ta, adevăr şi caritate, din Oradea. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Siluan a vorbit despre semnificaţiile pericopei evanghelice care ne aduce din nou în faţa ochilor pe cei 10 leproşi curăţaţi de boala cea grea a leprei prin cuvântul şi voinţa dumnezeiască şi binefăcătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar şi pe baza credinţei lor şi ne arată cât de importantă şi de bineplăcută este înaintea lui Dumnezeu această virtute şi floare rară a recunoştinţei. În acelaşi context, al recunoştinţei şi preţuirii faţă de înaintaşi, se înscrie şi această nouă sărbătoare de la Apateu, care îi este dedicată Poetului Naţional Mihai Eminescu, acest Luceafăr al poeziei româneşti, creator de limbă şi cultură românească, care este sărbătorit anual în România, dar şi la Apateu, unde începând din anul 2000 i-a fost ridicat şi un frumos bust din bronz, adus tot de la Oradea. În cadrul slujirii liturgice a fost săvârşit şi un parastas, pentru odihna sufletului Poetului Mihai Eminescu, iar la final a urmat un program omagial, ce a cuprins un frumos şi sintetic cuvânt despre personalitatea şi opera Marelui Poet, prezentate de Domnul Prof. Univ. Dr. Florin Ciobanu, de la Lectoratul de Limba Română al Universităţii ELTE din Budapesta, un recital de poezii eminesciene, interpretate de mai multe studente de la Facultatea de Litere din Oradea (Alexandra Popa - anul I, Denisa Popa – anul I, Alexandra Căpuş - anul I), un concert de melodii pe versurile lui Eminescu, cântate cu profesionalism şi însufleţire de solişti şi membri ai Corului orădean de la Parohia Nufărul şi o depunere de coroane de flori, la bustul Poetului din curtea bisericii (din partea Consulatului General al României la Giula, Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai din Oradea, Lectoratului de Limba Română a Universităţii ELTE din Budapesta, Corului Parohiei Nufărul din Oradea, Parohiei şi Autoguvernării Româneşti Locale din Apateu). Toţi cei prezenţi, în număr de peste o sută de persoane, au fost miruiţi de Ierarh, au primit anafură şi câte un pix cu tricolorul românesc şi au fost invitaţi apoi la o agapă frăţească oferită din partea Parohiei Apateu, prin grija Părintelui Origen Sabău, care a adus mulţumire tuturor pentru participarea la acest frumos şi emoţionant eveniment românesc. A fost cea de a XVI-a ediţie a manifestărilor omagiale dedicate Poetului Mihai Eminescu la Apateu, desfăşurată cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan şi cu sprijinul Asociaţiei pentru Cultură, Spiritualitate şi Dezvoltare a Relaţiilor Transfrontaliere Oradea, a Autoguvernării Româneşti Locale din Apateu şi a Asociaţiei Sănătatea ta, adevăr şi caritate din Oradea. Tot în curtea bisericii din Apateu se află începând din anul 2013 şi un bust din bronz al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, care a fost realizat cu sprijin financiar din partea Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) şi a fost sfinţit în acelaşi an, de un sobor de Ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1459, Ultimul acces: 2026-06-18 14:36:49
|
Timp total: 0.03s...
[]:1