Săptămâna de Rugăciune la Patriarhie[2016-01-18]„În fiecare săptămână serbăm Învierea Domnului. Toate activităţile creştinilor trebuie să fie îndreptate spre Înviere care este lumina călăuzitoarea a vieţii”, a spus Patriarhul României în această seară la Catedrala Patriarhală, după Vecernia săvârşită la începutul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.„În lumina Învierii toată viaţa şi toate activităţile au un sens, nu doar unul imediat, pragmatic, ci un sens ultim, un sens final mântuitor de unire a umanităţii cu Dumnezeu”, a afirmat Preafericirea Sa. Rugăciunile pentru Unitatea Creştinilor arată dorinţa acestora de a împlini îndemnul de iubire frăţească adresat de Mântuitorul Hristos ucenicilor Săi, a mai arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. „Mântuitorul Iisus Hristos le-a recomandat, le-a poruncit de fapt ucenicilor Săi să se iubească unii pe alţii şi să trăiască în pace şi unitate ca lumea să creadă. Ori de câte ori căutăm unitatea între creştini prin reconciliere, prin coresponsabilitate şi prin cooperare noi de fapt încercăm să împlinim rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos, aceea a iubirii frăţeşti şi a căutării armoniei şi conlucrării folositoare pentru mântuirea lumii”. Într-o lume măcinată de conflicte şi tulburări este nevoie de o mărturie comună a tuturor creştinilor care trebuie să fie factori ai păcii sociale şi împreună lucrători pentru ajutorarea celor aflaţi în suferinţă, a mai subliniat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. „Este o deosebită nevoie, o urgenţă astăzi ca în societatea românească toate cultele să coopereze împreună pentru apărarea valorilor spirituale, pentru a promova educaţia religioasă a tineretului prin ora de religie în şcolile publice, dar şi în societate pentru a ne ocupa mai mult de tânăra generaţie. De asemenea, suntem chemaţi să apărăm valoarea demnităţii şi vieţii umane şi a familiei tradiţionale”. La Vecernia oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, au asistat şi reprezentanţii celorlalte Biserici creştine din Capitală. La final, Înaltpreasfinţitul Datev Agopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România, a rostit un cuvânt în care a evidenţiat faptul că omenirea de astăzi trebuie ajutată să-şi trăiască viaţa în iubirea Celui Care a creat-o. „Fiecare dintre noi trebuie să se transforme, să trăiască şi să păşească mereu călăuzit de lumina Învierii cele aducătoare de mântuire. Această lumină ne va întări spre lupta împotriva oricărei manifestări a răului, împotriva războaielor şi terorismului, împotriva sărăciei, a foametei, a nedreptăţilor, rugându-ne necontenit ca o rază de înţelepciune să aducă în sufletele conducătorilor dorinţa şi strădania de a trudi doar pentru dreptate, pace şi adevăr în duhul dragostei faţă de oameni”. Tema ediţiei de anul acesta a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor este inspirată din textul scripturistic Ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat, din Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, capitolul 2, versetul 9. Ideea unei săptămâni de rugăciune pentru unitatea creştinilor a apărut pentru prima dată în Anglia la începutul secolului al XX-lea. Scopul acestor întâlniri este acela de apropiere şi de o mai bună înţelegere între creştini. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3292, Ultimul acces: 2026-06-17 11:13:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1