Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Arad-Gai - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Arad-Gai

[2016-01-04]
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, prima din acest an, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Simeon Stâlpnicul, Arad-Gai, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Obştea mănăstirii, în frunte cu maica stareţă stavrofora Magdalena Borteş, l-au întâmpinat cu multă bucurie, ca de fiecare dată, pe Întâistătătorul Eparhiei arădene, după cum ne-a precizat Protos. Iustin Popovici.
În cuvântul de învăţătură, pe baza citirilor scripturistice ale duminicii (Mc. 1; 2 Tim. 4), Chiriarhul a vorbit credincioşilor prezenţi sub titlul Binefacerea apei, referindu-se la aceasta ca element al Universului, mediu de viaţă cu întrebuinţări multiple şi necesare existenţei; cu simboalele, între care cel al Împărăţiei lui Dumnezeu, al curăţirii, înnoirii şi înviorării sufleteşti, şi care, prin sfinţire, primeşte putere minunată de a vindeca şi a sfinţi pe credincioşi. Citirea evanghelică priveşte botezul pocăinţei cu apă, a lui Ioan, şi care este o prefigurare aa celui în duh, al Bisericii. Duminica dinaintea Botezului Domnului ne pregăteşte sufleteşte pentru marele praznic şi adâncirea învăţăturii despre Taina Botezului, a amintit Înaltpreasfinţia sa.
Mănăstirea Sfântul Simeon Stâlpnicul situată în cartierului arădean Arad-Gai este des vizitată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, această vatră monahală fiind odinioară şi reşedinţă de vară a ierarhilor străvechii eparhii arădene.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 7153, Ultimul acces: 2026-06-20 11:32:16