Duminica după Botezul Domnului la Schitul "Sf. Ier. Nicolae" din Giurgiu[2015-01-12]În Duminica după Botezul Domnului, la 11 ianuarie 2015, Episcopul Giurgiului s-a aflat în mijlocul obştii Schitului "Sf. Ier. Nicolae" din Giurgiu, prilej cu care Preasfinţia Sa, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica schitului.De la Catedrala Episcopală din Giurgiu au fost aduse spre închinare părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, ale Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit episcopiagiurgiului.roÎn cuvântul de învăţătură adresat credincioşi prezenţi, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a explicat sensurile duhovniceşti ale pericopei evanghelice în care a fost prezentat începutul propovăduirii Mântuitorului Hristos, Care îşi începe Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu în lume, prin chemarea tuturor oamenilor la pocăinţă, o chemare la înnoirea lumii, la statornicia împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.Pocăinţa, înţeleasă ca transformare a vieţii personale spre desăvârşire prin practicarea virtuţilor, este prima treaptă care ne apropie de cunoaşterea lui Dumnezeu, a arătat Preasfinţia Sa. La final, ierarhul a oferit Părintelui Protos.Nicolae Matei, stareţul Schitului Sfântul Nicolae, o icoană în vitraliu cu chipul Sfintei Cuvioase Paraschevaşi Almanahul bisericesc pe anul 2014, editat de Episcopia Giurgiului. Totodată, Preasfinţia Sa a oferit Părintelui ierodiacon Sava Opreanu ultimul număr al Liturghierului, al Molitfelniculuişi Almanahul bisericesc pe anul 2014. Credincioşii prezenţi au primit icoane cu chipul Maicii Domnului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1444, Ultimul acces: 2026-06-13 22:37:49
|
Timp total: 0.03s...
[]:1