Posturile mari din acest an - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Posturile mari din acest an

[2015-01-12]
Anul acesta, creştinii ortodocşi vorsărbătoriSfintele Paşti pe 12 aprilie. De aceea, postul care precede Învierea Domnului va începe pe 23 februarie. O altă perioadă de asceză, a cărei durată depinde data prăznuirii Sfintelor Paşti, postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, sau al „Sâmpetrului”, va începe pe 8 iunie.
Acest post începe întotdeauna în lunea după Duminica Tuturor Sfinţilor, prima după Rusalii. Se poate întâmpla, însă, ca prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să cadă după data de 29 iunie. În această situaţie s-a rânduitca postul să se ţină în cele trei zile de dinaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli.
Celelalte două posturi de durată din anul bisericesc, cu dată neschimbătoare, sunt Postul Adormirii Maicii Domnului, ţinut de creştinii ortodocşi în perioada 1-15 august şi Postul Naşterii Domnului, între 14 noiembrie şi 24 decembrie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1390, Ultimul acces: 2026-06-12 12:49:16