Papa într-o vizită neanunţată la Bazilica Santa Maria Maggiore[2014-01-02]Papa Francisc a făcut ieri după-masă o vizită la Bazilica Santa Maria Maggiore, unde s-a rugat în tăcere, aproximativ 20 de minute, în faţa imaginii Fecioarei Maria cinstită cu numele "Salus populi romani". Vizita privată, care nu a apărut în agenda oficială cu activităţile papale, a fost salutată cu bucurie şi cu surprindere de numeroşii credincioşi care se aflau atunci în Bazilică.După cum a făcut-o şi în ultimele nouă luni de pontificat - prima oară în dimineaţa de după alegerea sa ca Papă, iar a doua oară înainte să meargă în Brazilia, pentru Ziua Mondială a Tineretului - Papa Francisc s-a rugat în capela care găzduieşte imaginea amintită. Ziua aleasă a fost aceea a solemnităţii Mariei, Maica lui Dumnezeu, iar în predica de la Liturghia de ieri dimineaţă Sfântul Părinte a menţionat explicit Bazilica şi icoana mariană: "Adevărul despre maternitatea divină a Mariei a avut ecou la Roma unde, puţin după aceea, a fost construită Bazilica Santa Maria Maggiore, primul sanctuar marian din Roma şi din întregul Occident, în care se venerează imaginea Născătoarei de Dumnezeu - Theotokos - cu titlul de Salus populi romani." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 5794, Ultimul acces: 2026-06-18 13:19:55
|
Timp total: 0.04s...
[]:1