“Mersul cu Botezul” la casele credincioşilor[2011-01-03]Credincioşii ortodocşi primesc, zilele acestea, vizita preoţilor care vestesc Botezul Domnului şi sfinţesc locuinţele, precum şi gospodăriile. Asemănător cu tradiţia mersului cu icoana de Crăciun, obiceiul este respectat în toate eparhiile din ţară, în unele zone având loc numai în Ajunul Bobotezei.„Umblatul cu botezul sau sfinţirea caselor credincioşilor în ziua de Ajun este o lucrare a Bisericii cu o dublă semnificaţie. Întâi de toate ea are o valoare sacramentală pentru că sunt sfinţiţi credincioşii la ei acasă după ce comunitatea a participat la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile în ziua de Ajun şi la Sfinţirea cea mare a Apei. Apa aceasta devine purtătoare de har şi îşi menţine harul acesta sfinţitor pe tot parcursul anului, deoarece devine o materie nestricăcioasă. Ea devine sursa de sfinţenie a casei”, a spus Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, după cum ne informează TRINITAS TV. “Mersul cu Botezul” este o ocazie pentru preoţi şi enoriaşi să se cunoască reciproc, dar şi un prilej pentru observarea stării sociale a credincioşilor, în vederea organizării unor ulterioare acţiuni filantropice. „A doua semnificaţie este cea pastorală care nu este de neglijat. Preotul are ocazia să-şi cunoască întreaga parohie şi o cunoaşte binecuvântând acum toate persoanele care sunt în familia respectivă, binecuvântând şi locul unde ei vieţuiesc şi, mai ales, cunoscând starea în care se află fiecare familie pentru ca apoi să se îngrijească de fiecare în funcţie de nevoile şi trebuinţele lor”, a mai precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu. În parohiile cu mulţi enoriaşi, vizitele pastorale au loc pe parcursul mai multor zile. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1897, Ultimul acces: 2026-06-18 13:53:56
|
Timp total: 0.15s...
[]:1