Sfântul Maxim Mărturisitorul, serbat la Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfântul Maxim Mărturisitorul, serbat la Iaşi

[2010-01-21]

Parohia Munteni-Copou din Protopopiatul Iaşi 1 îşi cinsteşte astăzi, 21 ianuarie, ocrotitorul, informează cotidianul Ziarul Lumina. Deşi Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul este serbat şi în alte zile din anul bisericesc, hramul din această zi este cel principal în parohia Munteni-Copou. „Încă de la înfiinţarea parohiei, primul hram sărbătorit a fost cel din 21 ianuarie. Parohia noastră a fost înfiinţată în luna decembrie a anului 2006 şi îl are ca ocrotitor şi pe Sfântul Grigorie Palama. În cei trei ani de când există parohia, s-au pus bazele unei comunităţi parohiale care şi-a propus ca, în perioada următoare, să-şi construiască un lăcaş de cult“, a declarat pr. paroh Dragoş Bahrim. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început aseară, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, la Capela „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, şi va continua astăzi cu slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1754, Ultimul acces: 2026-06-13 17:14:00