Şedinţele Consiliului şi Adunării Eparhiale în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor[2009-01-15] Membrii organismelor de conducere executivă şi deliberativă ale Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor au fost convocaţi în sala Amfiteatrului din clădirea Centrului Social al Eparhiei, astăzi, 15 ianuarie 2009.Mai întâi, Consiliul eparhial s-a întrunit pentru validarea ultimelor numiri şi transferări de personal bisericesc. Apoi, în Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia, s-a săvârşit Te Deumul, slujbă la care au participat majoritatea membrilor Adunării Eparhiale. Şedinţa forului deliberativ al Episcopiei a fost deschisă de preşedintele acesteia, Preasfinţitul Părinte Episcop dr. Damaschin al Sloboziei şi Călăraşilor. Cuvântul ierarhului a fost succedat de întrunirea Comisiei organizatorice şi de validare. Au fost făcute propuneri pentru completarea locurilor vacante ale reprezentanţilor Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în Adunarea Naţională Bisericească şi pentru alegerea unui membru supleant din partea eparhiei în Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. S-a trecut la examinarea pe comisii a rapoartelor departamentelor Centrului eparhial: administrativ-bisericesc şi protocol, economic-gospodăresc, social-misionar, cultural-învăţământ şi mass-media. La reluarea lucrărilor în plen, au fost prezentate, dezbătute şi supuse la vot referatele comisiilor. Discuţiile au fost încheiate de Preasfinţitul Damaschin, care a mulţumit celor prezenţi pentru disponibilitate şi a subliniat că, prin implicarea lor, şedinţa şi-a atins obiectivele pe deplin. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1666, Ultimul acces: 2026-06-12 07:40:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1