A fi preot este o decizie profundă pentru Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

A fi preot este o decizie profundă pentru Dumnezeu

[2009-01-13]
Seminariştii nu sunt un fel de specie pe cale de dispariţie, a explicat un oficial al Vaticanului, arătând că numărul de seminarişti din lumea întreagă a crescut de la 50.000 în urmă cu câteva decenii la 72.000 în prezent. Acesta a fost unul dintre principalele puncte de reflecţie oferite de teologul Hubertus Blaumeiser, asesor în cadrul Congregaţiei Vaticanului pentru Educaţia Catolică, în cadrul celei de-a V-a Întâlniri Internaţionale a Seminariştilor din Mişcarea Focolarelor. Întâlnirea s-a desfăşurat la Castel Gandolfo la începutul acestei luni. Blaumeiser a arătat creşterea semnificativă a numărului de seminarişti în America Latină, Africa şi Asia, recunoscând în acelaşi timp scăderea puternică a numărului lor în Europa.
El a vorbit în faţa a 500 d e seminarişti în cadrul conferinţei cu tema "Există o cale: provocarea relaţiilor umane". Discuţiile s-au axat asupra formării umane şi spirituale a seminariştilor pentru a sluji mai bine în cadrul relaţiilor dintre credincioşi. Blaumeiser a afirmat că "a fi preot nu mai oferă o poziţie privilegiată, ci mai degrabă cere o alegere contra culturii dominante, o decizie profundă pentru Dumnezeu". La rândul său, Andreas Tapken, psiholog şi rector al unul seminar din Munster, Germania, a atras atenţia asupra riscului de a se trăi celibatul ca o "afectivitate reprimată" sau "un mod redus de viaţă". Dimpotrivă, a spus el, vocaţia la preoţie trebuie "să răspundă la aşteptările unei societăţi tot mai închise în singurătate, într-un individualism care izolează şi ne face incapabili să ne deschidem faţă de descoperirea celuilalt". "Preoţii", a spus el, "sunt celibi, nu burlaci în vârstă".
Prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, Cardinalul Zenon Grocholewski, a s u sţinut predica la Liturghia de încheiere a conferinţei. El a declarat că preoţii sunt chemaţi "să construiască o reţea de relaţii întreţesute cu iubirea evanghelică - mai presus de toate relaţia cu Cristos, cu Episcopul şi cu alţi preoţi, cu întreaga comunitate de credincioşi, pe scurt cu întreaga omenire". Cardinalul Grocholewski, citând-o pe fondatoarea Mişcării Focolarelor, Chiara Lubich, i-a invitat pe seminarişti "să ia asupra lor durerile lumii, aşa cum a făcut pe cruce Isus, care cu strigătul abandonării i-a unit pe oameni cu Dumnezeu şi între ei înşişi".
Maria Voce, preşedinta Mişcării Focolarelor, i-a invitat pe studenţi să trăiască, "fiecare în propriul lui mediu, arta iubirii... pentru ca în seminarii, în facultăţile de teologie, în parohii, în orice loc, să fie remarcată prezenţa vie a lui Cristos". Voce i-a îndemnat pe seminarişti să formeze o "reţea de unitate", aceeaşi propunere făcută de Lubich în urmă cu 40 de ani, dând naştere ramurii preoţe ş ti a Mişcării Focolarelor. "Cu spiritul unităţii, tinerii seminarişti nu doar îşi vor salva vocaţiile, ci vor stârni în timpul perioadei lor din seminar o iradiere de unitate astfel încât vor atrage mulţi alţi tineri", a spus ea. Conferinţa s-a încheiat cu o întâlnire cu Papa Benedict al XVI-lea în Piaţa San Pietro pentru rugăciunea Angelus de la amiază. Papa le-a dat seminariştilor binecuvântarea sa pentru călătoria lor.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1879, Ultimul acces: 2026-06-12 05:57:52