Activităţile ierarhilor în Duminica după Botezul Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Activităţile ierarhilor în Duminica după Botezul Domnului

[2009-01-13]
 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat duminică, 11 ianuarie a.c., la slujba Sfintei Liturghii săvârşită în paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din reşedinţa patriarhală, iar Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit la Schitul Blaga, din judeţul Iaşi. Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a slujit la parohia Tălmaciu, Protopopiatul Avrig, în timp ce Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a slujit la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a slujit la Catedrala mitropolitană din Craiova, iar Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Târgovişte. Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, alături de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, în timp ce Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei a oficiat Sfânta Liturghie la parohia Sărmoşu, Protopopiatul Luduş. Preasfinţitul Gherasim, Episcopul Râmnicului, a slujit la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea, în timp ce Preasfinţitul Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Protopopiatul Buzău I. Preasfinţitul Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, a oficiciat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Aninoasa, în timp ce Preasfinţitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, a slujit la Catedrala episcopală din Galaţi. Preasfinţitul Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei Hălmagiului şi Hunedoarei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Arad, în timp ce Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a făcut vizite pastorale. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Sfânta Liturghie la parohia Şuşturagiu, din Protopopiatul Oradiei, în timp ce Preasfinţitul Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a slujit la biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei“ din Baia Mare. Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a oficiat Sfânta Liturghie la parohia Titerleşti, satul Brebina din Protopopiatul Baia de Aramă. Preasfinţitul Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a făcut vizite pastorale, iar Preasfinţitul Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a slujit la parohia Ghelinţa, Protopopiatul „Sf. Gheorghe“. Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a oficiat Sfânta Liturghie la parohia Margareta, din Protopopiatul Turnu Măgurele, în timp ce Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit la Catedrala episcopală din Giurgiu. Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strehăreţi din Slatina, în timp ce Preasfinţitul Vincenţiu, Episcop-Vicar Patriarhal, a slujit la Mănăstirea Antim din Capitală. Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Domniţa Bălaşa din Capitală, în timp ce Preasfinţitul Varsanufie, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a slujit la Catedrala patriarhală din Bucureşti. Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie la parohia Şaraşu pe Târnave, Protopopiatul Mediaş, în timp ce Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit la biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă“ din Cluj-Napoca. Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit la biserica cu hramul „Buna Vestire“ din Cluj-Napoca. Preasfinţitul Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, a făcut vizite pastorale, în timp ce Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a sfinţit biserica din cartierul „Zona Soarelui“ din Timişoara. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a săvârşit Sfânta Liturghie la parohia „Letea Veche“ din judeţul Bacău, iar Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, a slujit la Catedrala episcopală din Huşi. Preasfinţitul Justin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a slujit la Catedrala episcopală din Baia Mare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1792, Ultimul acces: 2026-06-17 01:28:00