Lumea Catholica - ianuarie 2006[2006-01-25]24 ianuarie, Cluj - Cu voia Domnului, în fiecare 24 ale lunii, Catholica.ro va anunţa apariţia unui nou număr din revista electronică "Lumea Catholica". Primul număr al acestei publicaţii a apărut astăzi, în ziua aniversării a patru ani de existenţă a sitului. Pe coperta virtuală se află Papa Benedict al XVI-lea şi textul "un pontificat pentru o lume ne-bună". Adresa web a revistei, uşor de memorat, este www.lumea.catholica.ro.Despre "lumea ne-bună" se vorbeşte în editorialul acestui prim număr, amintindu-se afirmaţia Papei: "omul epocii tehnologice riscă să devină victimă a propriilor realizări intelectuale şi tehnice, sfârşind într-o atrofiere spirituală şi o golire a inimii". Editorialul continuă: "Se prefigurează o nouă specie umană: homo inhumanus, adică omul dezumanizat prin pierderea inimii." Semnele lumii ne-bune sunt cel mai vizibile în trei articole preluate de la Zenit: "Eutanasia este tot mai acceptată", "Animale răsfăţate şi copii murind de foame", respectiv "În apărarea copiilor nenăscuţi". În acest context, în care viaţa este atacată de la începuturile ei (prin avort), de-a lungul ei (prin egalarea cu animalele), dar şi la sfârşit ("grăbit" prin eutanasie), în faţa Papei Benedict se aşterne un pontificat deloc uşor. Despre speranţele puse în el vorbeşte articolul "Omul Anului", preluat din publicaţia "Inside the Vatican". Vaticanistul Robert Moynihan scrie: "Trece Biserica printr-o criză? Omeneşte vorbind, da, trecem printr-o perioadă dificilă. Multe parohii se închid, prea mulţi preoţi slabi, prea mulţi creştini călduţi în credinţă, nenumăraţi copii care nu primesc de la părinţii lor credinţa ci doar jocuri video, atâţia bătrâni care nu sunt respectaţi... S-ar părea că Biserica trece printr-o colectivă `noapte întunecată`. În această `noapte întunecată` a venit însă Papa Benedict. Va fi sarcina sa să facă să strălucească lumina credinţei în aceste vremuri negre." Tot despre crize vorbeşte şi Cardinalul Arinze în lungul interviu care apare tot în acest număr, sub titlul "Care vor fi consecinţele Sinodului?" Ultimul articol prezintă viaţa unui preot chinez, mai exact drumul său din seminar până la preoţie, parcurs prin închisori şi ferme penale. Revista dă posibilitatea cititorilor să comenteze articolele (asemenea ştirilor Catholica.ro), ceea ce s-a şi întâmplat încă din primele ore ale publicării ei. Revenind la editorial, revista este prezentată acolo ca fiind "dedicată creării unui spaţiu de analiză a şi reflecţie asupra vieţii Bisericii şi lumii". Următorul număr este programat pentru data de 24 februarie, cu noi articole incitante. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 2024, Ultimul acces: 2026-06-17 13:37:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1