Ţări considerate "homofobice"[2006-01-25]Ţările europene care nu recunosc uniunile între persoane de acelaşi sex au fost condamnate ca "homofobice" de către o rezoluţie a Parlamentului european. Rezoluţia, care nu are caracter de lege, a fost votată joi cu 468 la 149. Au existat 41 de abţineri. Mario Mauro, vice preşedinte al Parlamentului European, a declarat pentru ZENIT că "a fost aprobat un document ideologic care are prea puţin de a face cu protejarea concretă a drepturilor fundamentale ale persoanelor".Mauro a spus că documentul, care se referă la libertatea religioasă ca o "sursă de discriminare", este "în contradicţie evidentă cu tratatele şi chiar şi cu bunul simţ". Riccardo Cascioli, preşedinte al Centrului European de Studii asupra Populaţiei, Mediului şi Dezvoltării, a declarat pentru ZENIT că "pentru a nu ştiu câta oară, o instituţie europeană s-a pronunţat într-o problemă - cum este familia - care ţine strict de domeniul fiecăruia dintre statele membre". "Este evident", a spus Cascioli, "că drepturile umane au devenit un pretext pentru a afirma o ideologie care nu doar nu are nimic de a face cu binele persoanei, ci chiar este sursă de violenţă împotriva indivizilor, a comunităţilor şi a popoarelor". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 2087, Ultimul acces: 2026-06-13 15:07:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1