Dante şi enciclica Papei Benedict[2006-01-25]Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că prima sa enciclică, "Deus Caritas Est", este inspirată în parte din "Divina Comedie" a lui Dante Alighieri. Sfântul Părinte a dezvăluit aceasta ieri, când s-a întâlnit cu participanţii la un congres organizat de Consiliul Pontifical "Cor Unum". Viziunea marelui poet italian (1265-1321), a spus Papa, a fost decisivă în încercarea de redescoperire a adevăratului sens al cuvântului "iubire".Episcopul Romei se simte în special dator viziunii lui Dante din ultimul cânt al "Paradisului", în care poetul îl conduce pe cititor printr-o excursie cosmică, ce "se încheie în faţa Luminii care este Dumnezeu însuşi, înaintea acelei Lumini care în acelaşi timp este iubirea `ce mută soarele şi stelele`." Pentru Papa Benedict, ca pentru Dante, "lumina şi iubirea sunt un singur lucru. Sunt puterea creativă primordială ce mişcă universul." Sfântul Părinte a amintit că aceste cuvinte sunt bazate pe gândirea lui Aristotel, "care a văzut în `eros` puterea care mişcă lumea". Dar, a adăugat Sfântul Părinte, "privirea lui Dante percepe ceva total nou şi inimaginabil pentru filozoful grec". "Lumina eternă ne este prezentată cu trei cercuri de care el vorbeşte prin aceste versete profunde pe care le ştim: `Lumină eternă, doar Tu sălăşluieşti în Tine, doar Tu te cunoşti pe Tine; auto-cunoscând, auto-cunoscută, Tu te iubeşti şi îţi zâmbeşti Ţie!`", a amintit el, citând cântul XXXIII, versetele 124-126 , din "Paradis". "În realitate, perceperea feţei umane - faţa lui Isus Cristos - pe care Dante o vede în cercul central al luminii este chiar mai copleşitoare decât această revelaţie a lui Dumnezeu ca cerc de cunoaştere şi iubire", a subliniat Pontiful. "Dumnezeu, Lumina infinită, a cărui mister incomensurabil a fost intuit de filozoful grec, acest Dumnezeu are o faţă umană şi - putem adăuga noi - o inimă umană." "În viziunea lui Dante", a continuat el, "se arată pe de o parte continuitatea dintre credinţa creştină în Dumnezeu şi căutarea cerută de raţiune şi de domeniul religiilor, şi pe de altă parte este apreciată noutatea care depăşeşte toate căutările omeneşti, noutatea pe care doar Dumnezeu însuşi putea să ne-o reveleze: noutatea unei iubiri care l-a condus pe Dumnezeu să îşi ia chip omenesc, mai mult, să aibă trup." Papa a mai spus: "`Erosul` lui Dumnezeu nu este doar o forţă cosmică primordială, ci este şi iubirea care l-a creat pe om şi care se închină în faţa sa, aşa după cum bunul samaritean s-a închinat în faţa bărbatului rănit, victimă a hoţilor, ce stătea întins la marginea drumului dintre Ierusalim şi Ierihon." Cu această viziune a lui, a explicat la final Papa, enciclica urmăreşte redescoperirea semnificaţiei depline a cuvântului "iubire", "atât de defăimat, distrus şi abuzat, că omului aproape îi este frică să îl pronunţe". Enciclica Papei va fi dată publicităţii mâine, în sărbătoarea convertirii Sf. Paul. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1977, Ultimul acces: 2026-06-17 13:37:26
|
Timp total: 0.12s...
[]:1