Ce ne uneşte este mai puternic decât ce ne desparte[2006-01-12]Anul acesta, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (SRUC) subliniază faptul că promovarea acestei unităţi este un mijloc pentru încurajarea păcii în lume. Tema aleasă pentru evenimentul dintre 18 şi 25 ianuarie este "Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor" (Matei 18,20). În limba română textele pot să fie consultate pe situl Diecezei de Iaşi, la secţiunea Bibliotecă, subsecţiunea Ecumenism. Editura Presa Bună din Iaşi a tipărit textele, broşura putând fi comandată prin librăria electronică de pe siturile Ercis.ro şi Catholica.ro.Evenimentul se va încheia la Roma, în sărbătoarea Convertirii Sf. Paul, cu celebrarea Vesperelor la care vor lua parte delegaţii ecumenice, celebrarea fiind prezidată de Papa Benedict al XVI-lea în Bazilica San Paolo fuori le mura. Actualul Suveran Pontif a anunţat că unitatea creştinilor este o prioritate a pontificatului său. Textele SRUC din acest an au fost pregătite şi publicate împreună de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi de Comisia Credinţă şi Ordine a Consiliului Mondial al Bisericilor. Proiectul iniţial al acestui material a fost pregătit de un grup ecumenic din Dublin, Irlanda, format din ortodocşi, copţi-ortodocşi, metodişti, presbiterieni, catolici, luterani şi membri ai Bisericii Irlandei. Actuala formă a textului a fost stabilită la întâlnirea grupului pregătitor, desfăşurată la un centru focolar din Irlanda. În introducerea la temă se spune: "Ceea ce ne uneşte este mai puternic decât ceea ce ne desparte - aceasta este marea descoperire care stă la baza mişcării ecumenice. Elementul cel mai important al unităţii noastre este prezenţa lui Cristos înviat, care a promis discipolilor săi că va fi cu ei până la sfârşitul timpurilor." În acelaşi text mai putem citi: "În timpul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor şi în rugăciunile noastre pentru unitate de pe tot parcursul anului, suntem invitaţi să devenim profund conştienţi de faptul că unitatea este un har şi că trebuie să invocăm fără încetare acest dar. Când ne străduim să promovăm unitatea în comunităţile noastre precum şi unitatea tuturor creştinilor, ştim cât este de important să ne reunim în spirit ecumenic în numele lui Isus. De fiecare dată când ne adunăm în rugăciune suntem invitaţi să ne punem încrederea în puterea rugăciunii oferită prin prezenţa lui Isus care le-a promis discipolilor: `Din nou vă spun: dacă doi dintre voi, pe acest pământ, se vor înţelege să ceară vreun lucru, îl vor primi de la Tatăl meu care este în ceruri`." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 2026, Ultimul acces: 2026-06-17 13:42:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1