Administrarea Sfântului Mir la Baraţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Administrarea Sfântului Mir la Baraţi

[2005-07-12]
Sâmbătă seara, 9 iulie, în sanctuarul Maicii Domnului din Baraţi, în anul în care se împlinesc 25 de ani de la întemeierea parohiei, a avut loc o sărbătoare deosebită pentru această comunitate: conferirea sfântului Mir celor 120 de copii şi tineri. Excelenţa sa Aurel Percă, înconjurat de 16 preoţi, printre care părintele decan Isidor Dâscă, a prezidat Sfânta Liturghie într-un cadru de sărbătoare, marcat şi de frumuseţea îmbrăcămintei candidaţilor, prin prezenţa în număr mare a credincioşilor şi de străzile satului frumos împodobite.

Excelenţa sa Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, a subliniat în cadrul predicii importanţa prezenţei Duhului Sfânt în viaţa creştinilor. Remarcând buna pregătire a copiilor pentru acest eveniment, sub îndrumarea părintelui paroh Ferenţ Tancău, consilier prezbiteral, i-a îndemnat ca şi în continuare în viaţa lor să rămână mereu foarte bine pregătiţi pentru a da mărturie despre credinţa lor, lăsându-se conduşi de prezenţa celui pe care îl vor fi primit. Celebrarea s-a încheiat cu invitaţia parohului către cei prezenţi de a participa şi la jubileul înfiinţării parohiei.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 2118, Ultimul acces: 2026-06-17 14:07:34