© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Cardinal Robert Sarah, Nicolas Diat: 2050[2026-06-11]La Editura Sapientia din Iaşi a apărut recent cartea: 2050, scrisă de Cardinal Robert Sarah, Nicolas Diat şi tradusă în limba română de pr. dr. Ştefan Lupu. Cartea apare în colecţia „Creştinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 232 şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 30 lei.În Anul Sfânt al lui Paul al VI-lea, Dom Jean Roy, abate al mănăstirii Notre-Dame de Fontgombault, îşi începe textul cu o analiză a originilor veterotestamentare ale jubileului. El evidenţiază vechimea timpurilor jubiliare legate de tradiţia istoriei antice evreieşti. Numele de Jubileu şi, într-o anumită măsură, cel de „An Sfânt” sunt o moştenire a Vechiului Testament. Cuvântul francez „jubilé” reprezintă de fapt transpunerea din latină a cuvântului jubilaeus, iar acest termen ar fi fost creat de sfântul Ieronim, care ar fi transpus astfel în latină cuvântul ebraic yôbél. Benedictinul constată că această traducere, sau mai degrabă neologismul sfântului Ieronim, era deosebit de corectă „Ca urmare a apropierii care se impune în mod spontan de jubilum sau jubi-latio, strigătul de bucurie al ţăranilor latini, „jubileul” se prezintă de la bun început ca o sărbătoare veselă. În ceea ce priveşte numele yôbél dat în ebraică anului jubiliar, acesta se explică probabil „deoarece deschiderea acestuia era anunţată prin sunetul cornului” (Roland de Vaux, Institutions de l’Ancien Testament, I, 267), cornul fiind desemnat uneori în ebraică prin termenul yôbél. În alte cazuri, se folosea ca trompetă un corn de berbec; acelaşi cuvânt yôbél desemna iniţial berbecul, apoi cornul animalului folosit ca trompetă, iar în final termenul a fost aplicat anului anunţat prin sunetul acestei trompete. … Cardinalul Sarah a dorit să înscrie munca noastră în această continuitate istorică, în timpul iertării păcatelor, al reconcilierii şi al convertirii. Am profitat de lunile frumoase ale anului 2025 pentru a oferi o reflecţie asupra viitorului Bisericii în 2050. Lucrarea a început la sfârşitul unui pontificat sud-american; am continuat-o la începutul altuia, nord-american. O trecere de la Ignaţiu de Loyola la Augustin de Hippona… Adesea, în timpul conversaţiilor noastre romane, mi-am amintit de Ţăranul din Garonne al ilustrului Jacques Maritain. Cardinalul şi filosoful au opinii divergente, deoarece mizele Bisericii s-au schimbat. Maritain scrie în zilele optimiste de după Conciliul al II-lea din Vatican, Robert Sarah în vremuri mai complexe, mai puţin vesele. Cu toate acestea, ei au aceeaşi libertate a inimii şi a minţii pentru a emite o judecată fără concesii asupra Bisericii, acest cuvânt ascuţit şi intransigent, această iubire arzătoare şi vie pentru adevăr, care nu se teme să displacă, departe de spiritul monden. În 1966, Jean de Fabrčgues constata în săptămânalul France catholique importanţa Ţăranului „pentru că această inteligenţă superioară detaşată (i s-a reproşat acest lucru) a ştiut să se ridice deasupra certurilor dintre partide sau facţiuni, pentru că, abordând problemele momentului la cel mai înalt nivel, la izvoare, la rădăcini, le-a evaluat cu atât mai clar şi, astfel, a scos în evidenţă, chiar din perspectiva în care Conciliul ne-a pus să continuăm Biserica, posibilităţi de hrană pentru minţi şi de lumină pentru suflete: acestea sunt, împreună cu alocuţiunile săptămânale ale Suveranului Pontif, pietrele de temelie ale construcţiilor de mâine”. Să reţinem aceste cuvinte ale lui Maritain: Sfântul vede practic că creaturile sunt nimic în comparaţie cu Cel căruia i-a dăruit inima şi cu Scopul pe care şi l-a ales. Este o dispreţuire a iubirii faţă de ceea ce nu este Iubirea însăşi. Pentru el nu este greu să-i dea lui Dumnezeu „toate bogăţiile casei sale”. „De dragul lui am pierdut toate şi le consider gunoi ca să-l câştig pe Cristos. Pe el vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui şi comuniunea la pătimirile sale”, spunea sfântul Paul. Cu siguranţă, într-un dialog imaginar, cardinalul i-ar răspunde cu această frază din paginile cărţii noastre: „Viaţa ascetică adânceşte dorinţa de Dumnezeu”. (Nicolas Diat) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 10, Ultimul acces: 2026-06-18 14:31:00
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
