Duminica Părinţilor şi a Copiilor a fost marcată la un centru pentru tineri şi minori privaţi de libertate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Duminica Părinţilor şi a Copiilor a fost marcată la un centru pentru tineri şi minori privaţi de libertate

[2026-06-09]
de Ştefana Totorcea

Centrul de detenţie pentru tineri şi minori de la Tichileşti, judeţul Brăila, a găzduit duminică o nouă ediţie a evenimentului „Duminica Părinţilor şi a Copiilor”, menit să reafirme importanţa familiei, a reconcilierii şi a speranţei în procesul de reintegrare socială.
28 de aparţinători şi 7 tineri internaţi au petrecut împreună trei ore de nepreţuit, marcate de emoţii puternice şi de bucuria regăsirii. Părinţi, copii, fraţi şi surori s-au putut strânge în braţe după mult timp în care nu s-au văzut.
În semn de preţuire şi respect, doamnele şi domnişoarele din familie venite în vizită au primit câte o floare oferită de tinerii privaţi de libertate.
În acelaşi timp, cei mai mici dintre vizitatori s-au bucurat de prezenţa fraţilor lor mai mari, transformând terenul de fotbal al unităţii într-un spaţiu al copilăriei, al jocului şi al libertăţii spiritului. Pizza, dulciurile şi timpul petrecut împreună au adus zâmbete pe chipurile celor mari şi mici.
Clerici implicaţi
Cu sprijinul direct al preotului capelan şi al Parohiilor Tichileşti I şi Tichileşti II, întâlnirea a facilitat discuţii deschise şi apropiate, într-o atmosferă normală de comuniune.
De asemenea, familiile au avut oportunitatea de a vizita spaţiile de deţinere, secţiile şi sălile destinate activităţilor educative. Ziua s-a încheiat la capela unităţii, unde a fost oficiată o slujbă de mulţumire.
Activitatea a fost coordonată de doamna subcomisar de poliţie penitenciară Raluca Bocioagă, alături de preotul capelan Adelin Cristian Bocioagă, beneficiind de sprijinul a doi psihologi: subcomisarii de poliţie penitenciară Marin Alina şi Rodica Drăgan.
„Această zi a demonstrat încă o dată că legăturile de familie, susţinerea celor dragi şi păstrarea speranţei reprezintă piloni fundamentali în asistenţa socială şi psihologică a tinerilor, dovedind că dragostea, iertarea şi dorinţa de schimbare nu cunosc bariere”, au transmis reprezentanţii instituţiei corecţionale.
Duminica Părinţilor şi Copiilor în Patriarhia Română a fost instituită de Sfântul Sinod în 2009 şi este marcată în prima duminică de după Ziua Copilului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 20, Ultimul acces: 2026-06-17 14:15:55