Revedere la Alba Iulia, după 30 de ani: O adevărată călătorie a credinţei şi a slujirii, a spus PS Samuel Bistriţeanul[2026-06-10]de Cristian Damian„Aceste trei decenii care s-au scurs nu sunt doar o distanţă cronologică, ci au fost o adevărată călătorie spirituală a credinţei şi a slujirii”, a spus Episcopul vicar Samuel Bistriţeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Preasfinţia Sa a participat la finalul săptămânii trecute la revederea absolvenţilor primei generaţii a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia, promoţia 1991-1996. Evenimentul a avut loc în Catedrala Reîntregirii din municipiu. Cu acest prilej, ierarhul, fost cadru didactic al instituţiei de învăţământ, a subliniat că aniversarea nu reprezintă doar o rememorare a celor 30 de ani care au trecut, ci şi un prilej de evaluare a drumului parcurs în credinţă. „Astăzi aniversăm nu doar trecerea acestui timp, ci şi fidelitatea faţă de acel da rostit în tinereţe”, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. „Adevărata măsură a vieţii constă în nu în câţi ani au trecut, ci în cât de statornici am rămas fiecare în făgăduinţele făcute de noi înaintea lui Dumnezeu”. Împlinirea valorilor creştine în societate Preasfinţitul Părinte Samuel Bistriţeanul a arătat importanţa integrităţii morale şi a asumării valorilor formate în perioada studiilor la seminar. „După trei decenii, îmi vine să spun că cea mai valoroasă realizare a unei generaţii de foşti elevi seminarişti nu este poziţia socială sau numărul realizărilor exterioare, ci faptul că oamenii pe care i-aţi întâlnit pot avea încredere în cuvântul şi în mărturia dumneavoastră”. „În şcoală, şi eu, şi dumneavoastră, şi toţi care am făcut o şcoală teologică, am învăţat poruncile dumnezeieşti, am învăţat teologia din cărţi. Însă după aceea, în viaţă, am învăţat cât este de greu, dar în acelaşi timp, şi cât este de frumos să împlineşti aceste porunci”, a mai spus ierahul. Îndemn la iertare Totodată, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a explicat că provocările şi încercările întâlnite de-a lungul vieţii îi cheamă pe să răspundă răului prin bunătate, răbdare şi iertare: „Fiecare dintre noi, şi dumneavoastră, şi eu, şi cred că nu este om în lumea aşa, să nu cunoască în cursul vieţii nedreptăţi, dezamăgiri, critici, neînţelegeri”. „Totuşi Hristos ne cere să răspundem nu prin resentimente sau răzbunare, ci prin răbdare, prin iertare şi prin dragoste creştină. Poate că asta este una dintre cele mai importante lecţii pe care ne-a predat-o viaţa”. Preasfinţitul Părinte Samuel Bistriţeanul a amintit de mulţimea momentelor pastorale şi duhovniceşti prin care au trecut cei ce slujesc Biserica: „Au fost multe mile sau multe mii de paşi parcurse cu Hristos şi în acelaşi timp şi cu fraţii Săi mai mici, cu semenii noştri”. La final, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe absolvenţi să privească înainte cu recunoştinţă şi nădejde: „Să continuaţi să mergeţi încă multe mile de acum înainte, slujind lui Dumnezeu şi semenilor”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 27, Ultimul acces: 2026-06-17 13:40:46
|
Timp total: 0.05s...
[]:1