Caravană medicală într-un sat băcăuan: 35 de medici şi voluntari au oferit consultaţii gratuite[2026-06-09]de Alexandru BobocMedicii şi voluntarii Caravanei medicale „Sănătate în comunitate – Pe urmele sfinţilor vindecători” au oferit consultaţii medicale gratuite sâmbătă şi duminică, în localitatea Pânceşti din judeţul Bacău. De serviciile celor 35 de binefăcători au beneficiat aproximativ 150 de localnici de toate vârstele, care provin din medii defavorizate şi nu au avut acces recent la consultaţii medicale specializate. Echipa, formată din medici şi studenţi la Facultatea de Medicină din Bucureşti, a oferit consultaţii clinice diverse. Proiectul a fost realizat prin colaborarea dintre Asociaţia „Caravana cu Medici” – Filiala Bucureşti şi Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în parteneriat cu Protopopiatul Sascut, Asociaţia „Sfântul Voivod Ştefan cel Mare” – Hârja, Primăria Comunei Pânceşti, Şcoala Gimnazială Nr. 1 şi cele cinci parohii din comună. Prin implicarea preoţilor din comună au fost identificaţi beneficiarii, şcoala a pus la dispoziţie spaţiile pentru consultaţii, igienizate şi dezinfectate. Primăria a sprijinit transportul persoanelor greu deplasabile şi a gestionat eliminarea responsabilă a deşeurilor medicale, de asemenea protoieria a ajutat la cazarea voluntarilor. La finalul evenimentului, în semn de mulţumire şi apreciere pentru generozitatea şi implicarea lor exemplară, cei 35 de voluntari şi medici, precum şi colaboratorii, au primit daruri şi distincţii din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 24, Ultimul acces: 2026-06-18 13:46:48
|
Timp total: 0.03s...
[]:1