Peste 150 de copii au participat la un concurs de şah într-o parohie din Galaţi[2026-06-09]de Alexandra PăvăloiConcursul de Şah „In hoc signo vinces” al Parohiei „Sf. Mina, Victor şi Vichentie” din Galaţi, care a avut loc la finalul săptămânii trecute, a adunat peste 150 de participanţi. Competiţia, ajunsă la ediţia a 11-a, s-a desfăşurat pe parcursul a două zile şi a fost organizat în şase runde, reunind atât copii, cât şi pasionaţi de şah. Primele probe au avut loc sâmbătă, iar runda finală s-a desfăşurat duminică. Festivitatea de premiere a avut loc după Sfânta Liturghie, unde căştigătorii şi participanţii au primit medalii şi diplome. Aflat în mijlocul competitorilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a evidenţiat că evenimentul ajută la întâlnirea dintre generaţii. „O mare bucurie, o mare binecuvântare şi un prilej de profundă apreciere avem pentru cei 150 de campioni – elevi din diferite clase, începând cu clasa pregătitoare, până la iubitorii de şah de vârsta a treia, de 80 sau 90 de ani. Curtea acestei biserici a devenit o arenă în aer liber a inteligenţei şi a tinereţii, depăşind cu mult graniţele acestui loc”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. Exerciţiu al minţii Arhiepiscopul Dunării de Jos a subliniat valoarea practicării şahului, care este cunoscut pentru îmbunătăţirea gândirii logice şi a disciplinei: „Cred că dânşii vor putea să transmită mult mai bine generaţiilor lor importanţa concentrării, a inteligenţei şi a virtuţilor. Aceşti tineri, cu siguranţă, vor juca un rol mare în viaţa noastră de acum înainte. Să-i ajute Dumnezeu!”. Concursul a fost coordonat de către profesori specializaţi în sportul minţii, urmând modelul de joc elveţian. La final, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos le-a oferit participanţilor daruri. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 24, Ultimul acces: 2026-06-16 20:35:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1