Expoziţie de icoane, vernisată în Capitală: Sfintele femei recent canonizate au inspirat lucrările participanţilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Expoziţie de icoane, vernisată în Capitală: Sfintele femei recent canonizate au inspirat lucrările participanţilor

[2026-06-08]
de Cristian Damian

O expoziţie de icoane inspirate de sfintele femei recent canonizate de Biserica Ortodoxă Română a fost vernisată sâmbătă la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală.
Manifestarea a avut loc în cadrul celei de-a 15-a ediţii a Concursului Naţional „Icoana Ortodoxă – Lumina Credinţei”. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai Patriarhiei Române, istorici de artă, iconari şi numeroşi vizitatori.
În deschiderea evenimentului, Paula Popoiu, managerul muzeului, a evidenţiat rolul icoanei în păstrarea identităţii spirituale şi culturale a poporului român.
„Credinţa ortodoxă este un stâlp pe care se sprijină satul românesc. Este de asemenea o valoare identitară pentru noi românii”, a spus Paula Popoiu, subliniind că expoziţia oferă şi turiştilor străini ocazia de a descoperi frumuseţea şi semnificaţia icoanei ortodoxe.
Mărturisire a credinţei ortodoxe
Nicolae Hriţcu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului cultură, pictură şi restaurare, a explicat că participanţii au fost provocaţi să realizeze reprezentări iconografice pentru sfinte care nu beneficiau încă de modele consacrate.
„Particularitatea acestei ediţii a constat în chemarea adresată iconarilor de a da expresie vizibilă unor chipuri sfinte pentru care nu există încă modele consacrate”, a declarat Nicolae Hriţcu pentru Trinitas TV.
„Ediţia din acest an se înscrie în seria manifestărilor organizate de Patriarhia Română şi dedicate Anului omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anului comemorativ al Sfintelor Femei din calendar”.
Părintele George Jambore, inspector în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, a evidenţiat importanţa expoziţiei: „Organizarea expoziţiei Icona Ortodoxă – Lumina credinţei în acest spaţiu muzeal este, în primul rând, un prilej de mărturisire înaintea oamenilor, fie că vorbim de români, fie că vorbim de turişti străini”.
„Este un prilej de promovare a artei bisericeşti autentice de tradiţie bizantină, este un prilej de cinstire a sfinţilor, sfinţenii fiind cea mai înaltă măsură a credinţei şi a dragostei”.
Icoană şi rugăciune
Andrei Neguş, câştigătorul premiului I la secţiunea Icoană pe lemn, a explicat de ce a ales să o reprezinte pe Sfânta Anastasia Şaguna: „Am rezonat foarte mult cu viaţa ei de mamă creştină şi, fiind şi eu părinte şi având trei copii, ne-am simţit foarte aproape de viaţa ei”.
Premiul al III-lea la aceeaşi secţiune a fost obţinut de Ariadna Berestean, care a pictat icoana Sfintei Blandina de la Iaşi. „Fiind din acelaşi loc de origine, mi-a fost uşor să-mi imaginez viaţa ei şi să o reprezint într-un mod cât mai aproape de realitatea în care a trăit”.
„Noi, ca pictori iconari, trebuie să ne rugăm la sfinţii pe care îi pictăm”, a mai spus Ariadna Berestean.
Expoziţia poate fi vizitată gratuit la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” până la finalul lunii iulie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 18, Ultimul acces: 2026-06-17 14:02:21