Arhim. Mina Dobzeu, părintele mărturisitor în temniţele comuniste: 8 ani de la mutarea la Domnul[2026-06-07]de Ştefana TotorceaDuminică se împlinesc 8 ani de la mutarea la cele veşnice a Arhim. Mina Dobzeu, părintele mărturisitor în temniţele comuniste care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt. S-a născut la 5 noiembrie 1921 la Grozeşti, judeţul Lăpuşna, pe teritoriul actual al Republicii Moldova, iar la vârsta de 13 ani a intrat ca frate în Mănăstirea Hâncu. A fost tuns în monahism în 1948, la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, apoi hirotonit ierodiacon în acelaşi an. A fost arestat timp de 11 luni, în perioada 1948-1949, pentru proteste împotriva scoaterii învăţământului religios din şcoală. A devenit ieromonah în 1955. În 1959, a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii la Facultatea de Teologie din Bucureşti, scos din monahism şi condamnat din nou la închisoare pentru că a criticat Decretului 410/1959, prin care erau desfiinţate mănăstirile şi monahii tineri erau obligaţi să iasă în lume. A fost închis la Galaţi, Jilava, Gherla şi în colonia de muncă din Delta Dunării. În închisorile comuniste, părintele a continuat să răspândească învăţătura de credinţă ortodoxă, fără să se gândească la riscuri, învăţându-şi colegii de celulă rugăciuni. Când era închis la Jilava, în 1960, l-a botezat pe Nicolae Steinhardt. A fost eliberat din temniţa politică prin amnistia din 1964, iar în 1969 a fost chemat să slujească la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi, pe care a condus-o apoi ca stareţ în perioada 1978-1988. A treia arestare a părintelui mărturisitor a avut loc în 1988, după ce i-a trimis 7 scrisori dictatorului Nicolae Ceauşescu, în care punea în contrast morala poporului român cu ateismul comunist. După reînfiinţarea Episcopiei Huşilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huşi. Ca semn de preţuire şi recunoştinţă pentru atitudinea sa de mărturisitor statornic al credinţei ortodoxe, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, i-a oferit Părintelui Mina Dobzeu „Crucea Moldavă” în 2017, an dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române comemorării apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. De-a lungul timpului, Părintele Mina Dobzeu a scris 12 cărţi despre credinţa creştină şi rugăciunea inimii, motiv pentru care Patriarhul Daniel l-a numit „dascăl al rugăciunii”. Arhim. Mina Dobzeu a plecat la Domnul în data de 7 iunie 2018 şi odihneşte în cimitirul Mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Catedrala Episcopală din Huşi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 12, Ultimul acces: 2026-06-17 16:06:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1