Aşezământul de la Hârja, 20 de ani de la înfiinţare: Arhiepiscopul Ioachim a sfinţit noul centru rezidenţial - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Aşezământul de la Hârja, 20 de ani de la înfiinţare: Arhiepiscopul Ioachim a sfinţit noul centru rezidenţial

[2026-06-05]
de Cristian Damian

Ansamblul social-medical pentru vârstnici de la Hârja a aniversat, în perioada 2-4 iunie, 20 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Ioachim al Romanului şi Bacăului a sfinţit noul Centru Rezidenţial Medico-Social.
Evenimentele au reunit reprezentanţi ai Bisericii, autorităţi şi colaboratori ai instituţiei.
Înaltpreasfinţia Sa a arătat importanţa instituţiei în viaţa comunităţii: „Deşi au trecut 20 de ani de când am binecuvântat înfiinţarea acestei instituţii, multe lucruri frumoase s-au întâmplat”.
Părintele Ilarion Mâţă, consilier eparhial şi director al aşezământului, a subliniat că aniversarea este „un moment istoric”, evidenţiind continuitatea unei lucrări desfăşurate timp de două decenii în sprijinul persoanelor vulnerabile.
„Nu este uşor să fii zi de zi, cu timp şi fără timp, în această preocupare faţă de persoanele vârstnice care sunt foarte vulnerabile, dar am încercat, din mila lui Dumnezeu, să împlinim lucrarea Bisericii şi poruncile Domnului”, a declarat părintele consilier eparhial pentru Trinitas TV.
Arhiepiscopul Ioachim al Romanului şi Bacăului a sfinţit miercuri, 03 iunie 2026, noul Centru Rezidenţial Medico-Social de la Hârja. Foto credit: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Iubire jertfelnică
După slujba de sfinţire au fost deschise lucrările Simpozionului Naţional „Tradiţie şi continuitate la aşezământul de la Hârja. 20 de ani de slujire neîntreruptă a vârstnicilor vulnerabili”.
În cadrul evenimentului, Părintele Ciprian Ioniţă, Consilier patriarhal la Sectorul social-filantropic al Administraţiei Patriarhale a citit mesajul Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Activităţile filantropice pentru persoane vulnerabile şi defavorizate sunt împlinite de Biserica Ortodoxă unind Liturghia cu filantropia, iubirea faţă de Dumnezeu prin rugăciune cu iubirea faţă de aproapele prin faptele bune ale ajutorării celor aflaţi în nevoi”, a transmis Preafericirea Sa.
„Dumnezeu lucrează prin oameni ca să-i ajute pe cei săraci şi bolnavi trupeşte şi sufleteşte, deoarece iubirea milostivă este condiţie principală a mântuirii şi criteriul esenţial al judecăţii universale (cf. Matei 25, 31-46).”
După slujba de sfinţire au fost deschise lucrările Simpozionului Naţional „Tradiţie şi continuitate la aşezământul de la Hârja. 20 de ani de slujire neîntreruptă a vârstnicilor vulnerabili”. Foto credit: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Mărturia unei lucrări pentru oameni
În mesajul său introductiv, intitulat „Două decenii de liturghie şi filantropie la Hârja”, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a evidenţiat responsabilitatea Bisericii de a răspunde nevoilor concrete ale societăţii.
„Biserica este o instituţie divino-umană. Este divină şi se dumnezeieşte până la Dumnezeu, dar pentru faptul că este şi umană, trebuie să ne organizăm în manieră umană, potrivit mersului vremii”.
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a subliniat că adevărata misiune creştină presupune atenţie faţă de aproapele: „Trebuie să vedem şi pe celălalt”.
Programul a inclus şi lansarea volumului aniversar „Parohia Hârja – 20 de ani de misiune socială neîntreruptă în slujirea aproapelui”. Prezentarea lucrării a fost făcută de către Mioara Ignat, inspector eparhial la Sectorul cultural.
„Cartea pe care o lansăm astăzi vorbeşte înainte de toate despre oameni, nu despre instituţii sau evenimente, ci este mărturia unei lucrări care continuă să rodească”, a precizat Mioara Ignat.
Mai multe distincţii au fost acordate din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ctitorilor, colaboratorilor şi susţinătorilor proiectelor social-filantropice de la Hârja. Foto credit: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Distincţii pentru activitate
Cristina Breahnă-Pravăţ, preşedinta Consiliului Judeţean Bacău, a subliniat impactul social al aşezământului din Hârja: „Un loc în care este demonstrat faptul că grija faţă de oameni se transformă în faptă”.
Aşezământul a primit o distincţie omagială din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, iar părintele Ilarion Mâţă a fost decorat cu Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”. Au fost oferite distincţii ctitorilor, colaboratorilor şi susţinătorilor proiectelor social-filantropice de la Hârja.
Ansamblul Medico-Social şi Educaţional de la Hârja cuprinde un complex rezidenţial pentru 100 de vârstnici, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Dionisie Exiguul” şi Centrul de recuperare neuromotorie pentru copii şi tineri „Sfânta Parascheva”, fiind unul dintre cele mai importante proiecte social-filantropice ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6, Ultimul acces: 2026-06-18 13:51:12