Mesajul Patriarhului Daniel la proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Filofteia şi Elisabeta de la Pasărea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Ştiri > Ştiri Actuale
Ştiri de azi
Ştiri Actuale
Arhivă Ştiri 2026
Arhivă Ştiri 2025
Arhivă Ştiri 2024
Arhivă Ştiri 2023
Arhivă Ştiri 2022
Arhivă Ştiri 2021
Arhivă Ştiri 2020
Arhivă Ştiri 2019
Arhivă Ştiri 2018
Arhivă Ştiri 2017
Arhivă Ştiri 2016
Arhivă Ştiri 2015
Arhivă Ştiri 2014
Arhivă Ştiri 2013
Arhivă Ştiri 2012
Arhivă Ştiri 2011
Arhivă Ştiri 2010
Arhivă Ştiri 2009
Arhivă Ştiri 2008
Arhivă Ştiri 2007
Arhivă Ştiri 2006
Arhivă Ştiri 2005
Top Toate Ştirile
Top Ştiri Actuale
Ştiri necitite
Sugeraţi Ştiri
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mesajul Patriarhului Daniel la proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Filofteia şi Elisabeta de la Pasărea

[2026-06-05]
de Mihail Pătrăşcanu

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis vineri un mesaj cu ocazia proclamării locale a canonizării Sfintelor Cuvioase Filofteia şi Elisabeta de la Pasărea.
Patriarhul României a evidenţiat că deşi vieţile celor două monahii s-au desfăşurat în secole şi circumstanţe diferite, „amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor şi locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârşindu-se în ostenelile călugăreşti”.
„Iubirea sinceră şi darnică a celor două cuvioase maici s-a vădit, totodată, în purtarea lor smerită, care nu căuta nimic pentru sine, ci pentru binele celor din jur. Cele două sfinte cuvioase au trăit într-o desăvârşită simplitate. Din sărăcia asumată, ele împărţeau ce aveau cu cei din jur, arătându-şi iubirea lor milostivă”, a evidenţiat Preafericirea Sa.
Mesajul a fost prezentat de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.
Textul integral:
Sfintele Cuvioase Filofteia şi Elisabeta de la Pasărea – monahii mult rugătoare, milostive şi făcătoare de minuni
Mănăstirea Pasărea, vatră de vieţuire isihastă întemeiată de părinţii vieţuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin vieţuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii şi mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu.
Între aceste flori duhovniceşti ale obştii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărţite de aproape două veacuri, dar unite în aceeaşi dorinţă de viaţa virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veşnice în anul 1833, şi Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munţii Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcaşurile cereşti în anul 2014, având vârsta de 44 de ani.
Deşi vieţile celor două monahii s-au desfăşurat în vremuri şi împrejurări deosebite, una crescându-şi copiii într-o casă boierească din Bucureşti, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean şi apoi asprimea vieţii pustniceşti, în munţi, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor şi locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârşindu-se în ostenelile călugăreşti.
Privind vieţuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită şi darnică faţă de aproapele şi harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfinţeniei.
1. Lucrarea rugăciunii neîncetate
Rugăciunea a fost pentru cele două sfinte monahii o lucrare de căpătâi a sufletului, respiraţia firească pe care au deprins-o încă din copilărie şi pe care au practicat-o până în cel din urmă ceas al vieţuirii lor. Sfânta Cuvioasă Filofteia, purtând în lume numele Floarea, a primit deprinderea de a se ruga în casa părintească.
Tot astfel, fetiţa Rodica, cea care avea să devină mai târziu schimonahia Elisabeta, a deprins primele rugăciuni stând în genunchi alături de cei opt fraţi ai ei, în casa modestă a familiei Lazăr din Moldova-Suliţa, unde mama Maria îi punea pe toţi copiii să ceară de la Dumnezeu sănătate, pâine şi creştere în înţelepciune.
Aceste începuturi smerite ale rugăciunii, săvârşite în casele unor oameni simpli, au fost adevărate seminţe semănate de mame în sufletele copiilor, seminţe care aveau să rodească mai târziu în vieţile celor două sfinte cuvioase.
Vieţuirea monahală de obşte a fost făcută de ambele monahii sub povăţuire duhovnicească, sporind astfel rugăciunea prin ascultarea faţă de părinţii duhovniceşti. Sfânta Cuvioasă Filofteia, rămânând văduvă, a urmat sfatul fiului ei, Sfântul Calinic, intrând în obştea Schitului Pasărea de la acea vreme, aşezământ aflat sub îndrumarea duhovnicească a Mănăstirii Cernica.
Sfânta Cuvioasă Elisabeta, când avea şaisprezece ani, a mers în pelerinaj la sfintele mănăstiri, primind sfatul şi binecuvântarea Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Paisie şi Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, de asemenea a părinţilor Ambrozie Dogaru de la aceeaşi mănăstire şi Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol.
Astfel, ea a ajuns să vieţuiască în Mănăstirea Pasărea, sub povăţuirea părintelui arhimandrit Macarie Ioniţă. Astfel, cele două sfinte cuvioase maici se aşază în aceeaşi tradiţie a uceniciei duhovniceşti, sporind în viaţa monahală sub îndrumarea duhovnicilor nevoitori şi mult rugători.
Roada acestei ascultări duhovniceşti a fost, pentru ambele monahii, dobândirea rugăciunii neîncetate. Despre Sfânta Cuvioasă Filofteia cunoaştem că avea o fire contemplativă şi evlavioasă, pe care a imprimat-o şi în conştiinţa fiilor ei.
Sfânta Cuvioasă Elisabeta, în pustie, a împlinit cu mare râvnă porunca apostolică a neîncetatei rugăciuni (cf. I Tesaloniceni 5, 17). Ucenicele care o cercetau relatează că ea citea Psaltirea în fiecare noapte, cunoştea pe de rost Paraclisul şi Acatistul Maicii Domnului, iar mergând pe cărările pădurii, şoptea fără încetare Rugăciunea lui Iisus, arătând faptul că rugăciunea cea adevărată cere o inimă curată care îl iubeşte pe Hristos mai presus de orice.
2. Iubirea smerită şi darnică pentru cei din jur – icoană vie a iubirii milostive a lui Dumnezeu
Dacă rugăciunea a fost înrădăcinată din copilărie în sufletele lor, iubirea jertfelnică pentru aproapele a fost rodul acesteia, pe care l-au oferit tuturor oamenilor. Sfânta Cuvioasă Filofteia şi-a dedicat viaţa familiei sale, primind de la Dumnezeu patru copii, pe care i-a crescut în lumina Sfintelor Scripturi.
Sfânta Cuvioasă Elisabeta, fiind a treia dintre cei unsprezece copii ai familiei Lazăr, a purtat de mică povara grijii pentru ceilalţi fraţi. Ea a trăit în sărăcie, muncind pentru familia sa şi mergând câte cinci-şase kilometri până la şcoală, fără hrană şi fără bani de drum, adunând sticle pentru reciclare spre a-şi cumpăra câţiva biscuiţi pe care îi împărţea cu fraţii şi surorile ei.
Astfel, Dumnezeu ne arată că iubirea jertfelnică sau milostivă nu cunoaşte întâietatea unei chemări faţă de alta, vrednică de cinstire este şi jertfa mamei care îi creşte pe copii spre sfinţenie, vrednică de cinstire este şi jertfa surorii mai mari care îi ajută pe cei mai mici să crească frumos.
Iubirea sinceră şi darnică a celor două cuvioase maici s-a vădit, totodată, în purtarea lor smerită, care nu căuta nimic pentru sine, ci pentru binele celor din jur. Cele două sfinte cuvioase au trăit într-o desăvârşită simplitate. Din sărăcia asumată, ele împărţeau ce aveau cu cei din jur, arătându-şi iubirea lor milostivă.
Cuvântul Scripturii „Mai fericit este a da decât a lua.” (Fapte 20, 35) s-a împlinit în chip luminos în vieţuirea celor două cuvioase maici, care, deşi atât de puţin aveau, se osteneau să dăruiască şi celor din jurul lor, milostenia lor fiind sfatul duhovnicesc şi pomenirea oamenilor în sfintele lor rugăciuni.
Sfârşitul vieţii lor pământeşti ne-a arătat limpede măsura iubirii jertfelnice, întrucât amândouă au continuat să fie milostive până la ultima suflare. Sfânta Cuvioasă Filofteia s-a mutat la cele veşnice, lăsând în urmă lucrarea sa duhovnicească care a rodit în inimile contemporanilor ei.
Sfânta Cuvioasă Elisabeta, în ultimii ani ai vieţii, suferind cumplit din pricina cancerului ce îi recidivase, a întâmpinat cu aceeaşi dragoste pe toţi cei care veneau la patul ei de suferinţă, ascunzându-şi durerile şi împărtăşindu-le sfaturi de suflet ziditoare.
Aşadar, faptele celor două cuvioase maici, ne arată că viaţa creştină autentică este, fără îndoială, o necontenită lepădare de sine care se transformă, cu timpul, în izvor de viaţă duhovnicească pentru ajutorarea celorlalţi. Şi tocmai această disponibilitate spre dăruire de sine le-a făcut, prin harul Duhului Sfânt, vase alese prin care s-au înfăptuit multe minuni.
3. Darul facerii de minuni
Dumnezeu Cel preaslăvit întru sfinţii Săi a binevoit a încununa nevoinţele şi smerenia celor două sfinte cuvioase cu darul facerii de minuni. Sfânta Cuvioasă Filofteia s-a arătat grabnică ajutătoare, vindecând o femeie ce intrase în stop cardio-respirator de şase-şapte minute, apoi o tânără care a suferit arsuri a fost vindecată, rămânând fără sechele.
La Sfânta Cuvioasă Elisabeta încă din anii petrecuţi în Munţii Giumalău se vădea faptul că a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, animalele sălbatice se îmblânzeau în preajma ei, cerbii veneau să primească hrană din mâna ei, iar păsărelele se aşezau pe palma ei. Sfânta Cuvioasă Elisabeta a făcut minuni atât în viaţa ei pământească, cât şi după mutarea la cereştile lăcaşuri.
Călătorind Sfânta Elisabeta cu trenul, în compartiment se afla un om chinuit de duh necurat, care striga la cuvioasă, iar atunci când sfânta l-a atins uşor cu o cruce de lemn ce fusese atinsă de Sfântul Mormânt, omul s-a prăbuşit ca un mort, iar după ce a fost însemnat de trei ori cu semnul sfitei cruci de Sfânta Elisabeta şi-a revenit, sărutând mâna cuvioasei şi mulţumindu-i pentru izgonirea duhului celui rău care îl chinuia de mult timp.
Darul înainte-vederii Sfintei Cuvioase Elisabeta se arăta adeseori: cuvioasa cunoştea cine vine pe cărarea pădurii şi de ce, ştia că un frate s-a rătăcit pe munte şi trimitea să fie căutat, simţea de departe durerile celor pe care îi cunoştea şi lua legătura cu ei prin telefoanele pădurarilor sau prin scrisori ajunse tocmai în clipa în care aceştia aveau cel mai mult nevoie de sfatul ei.
Sunt multe cazuri în care Sfânta Elisabeta s-a arătat vindecătoare de boli, prin rugăciunile sale. Toate minunile săvârşite de Sfintele Cuvioase Filofteia şi Elisabeta de la Pasărea ne arată lucrarea lui Dumnezeu în vieţile acestor mari rugătoare, care s-au dovedit mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi, pentru cei neajutoraţi.
Canonizarea Sfintelor Cuvioase Filofteia şi Elisabeta de la Pasărea, alături de celelalte 14 sfinte femei românce, arată lucrarea binecuvântată a lui Dumnezeu în mijlocul poporului român. Din rândul acestuia s-au ridicat cele 16 sfinte femei, mame spirituale ale neamului românesc, care, prin vieţile lor sfinte, au devenit pilde vii de trăire creştină şi călăuze spre Hristos pentru toţi credincioşii.
Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfintelor Cuvioase Filofteia şi Elisabeta de la Pasărea, dorim să exprimăm aprecierea şi preţuirea noastră faţă de ierarhii, clericii şi credincioşii care, cu multă dragoste, au venit să le cinstească pe aceste mari nevoitoare şi rugătoare către Dumnezeu.
Ne rugăm Sfintelor Cuvioase Filofteia şi Elisabeta de la Pasărea ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 7, Ultimul acces: 2026-06-18 13:17:14