O nouă biserică închinată Sfântului Efrem cel Nou se va construi în judeţul Argeş - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

O nouă biserică închinată Sfântului Efrem cel Nou se va construi în judeţul Argeş

[2026-05-06]
de Cristian Damian

Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului a explicat marţi că o nouă biserică închinată Sfântului Efrem cel Nou se va construi în localitatea Stoeneşti din judeţul Argeş.
Lăcaşul de cult va fi ridicat în apropierea Schitului „Sfântul Ierarh Modest”, care şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram, închinat sfântului.
Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanţa lucrării de zidire a noii biserici şi despre rolul spiritual al ctitoriei în viaţa poporului: „Ne bucurăm că se sărbătoreşte Sfântul Efrem cel Nou, în numele căruia se zideşte aici, în apropiere, o biserică cu acest hram”.
Totodată, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a arătat că ridicarea de noi lăcaşuri de cult reprezintă o mărturie a credinţei vii.
„Este o mare mângâiere şi este un pentru un popor care zideşte altare şi pe care le cinsteşte, pentru care jertfeşte bunul pe care îl câştigă în fiecare zi, cu multă sudoare”, a transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic pentru Trinitas TV.
Schitul din Stoeneşti a fost înfiinţat în anul 2003 şi îi are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Modest şi pe Sfântul Efrem cel Nou.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 173, Ultimul acces: 2026-06-18 08:23:34