A trecut la Domnul pr. Mihai Iştoc[2025-01-04]pr. Mihai IştocÎn urma unor complicaţii medicale, în dimineaţa zilei de vineri, 3 ianuarie 2025, pr. Mihai Iştoc a trecut la Domnul în timp ce era internat în Spitalul clinic de urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. S-a născut la 5 august 1963 la Gherăeşti – Neamţ. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1977 la Gherăeşti, Liceul Economic şi de Drept Administrativ nr. 3 din Bucureşti în anul 1981 şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1993. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1993 la Bacău de către arhiepiscopul John Bukovsky, nunţiu apostolic în România. A activat ca vicar la Huşi „Sfântul Anton” (1 august 1993 – 30 iulie 1995), Tămăşeni (1 august 1995 – 25 martie 1998), paroh la Bârgăuani (25 martie 1998 – 20 iunie 2005), pastoraţie la Torino (1 septembrie 2005 – 1 martie 2006), paroh la Fălticeni (1 septembrie 2006 – 31 iulie 2017), Cotnari (1 august 2017 – 14 iulie 2023) şi din nou Fălticeni (15 iulie 2023 – 3 ianuarie 2025). Luni, 6 ianuarie 2025, în jurul orei 12, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Mihai va fi depus în biserica „Sfântul Anton de Padova” din Fălticeni. Liturghia înmormântării va fi celebrată marţi, 7 ianuarie 2025, de la ora 10:00, în aceeaşi biserică. Să se odihnească în pace! (Pr. Adrian Blăjuţă pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 197, Ultimul acces: 2026-06-18 13:47:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1