Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au încheiat anul cu filantropie: Au oferit alimente pentru 36 familii din Prahova[2025-01-01]de Alexandru BobocVoluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au oferit marţi, în ultima zi din 2024, alimente pentru 36 de familii social vulnerabile din mai multe localităţi prahovene. Coordonatorul voluntarilor, Dănuţ Prună, a subliniat că îndemnul Mântuitorului de a ne iubi aproapele rămâne esenţial, „doar fiind alături de cei care au nevoie, trăim în comuniune adevărată”. „Ultima noastră activitate social-filantropică din acest an marchează încheierea unui an dedicat sprijinirii celor aflaţi în nevoie. Prin donaţii de alimente de bază, am reuşit să aducem bucurie bătrânilor singuri şi familiilor numeroase, sprijinindu-i să întâmpine Anul Nou cu speranţă”, a adăugat el. „Astăzi a fost o zi deosebit de frumoasă în comuna Drăgăneşti, unde voluntarii ne-au vizitat din nou, aducând daruri bătrânilor şi familiilor vulnerabile. Este esenţial să încheiem anul cu dragoste pentru semeni, aducând bucurie în casele celor greu încercaţi. Gesturile de bunătate, precum acestea, ne reamintesc să fim solidari şi să dăruim din suflet, primind în schimb zâmbetele copiilor şi recunoştinţa familiilor”, a spus Preotul profesor Mihai Daniel Ristea de la Şcoala gimnazială Drăgăneşti. Activitatea de marţi face parte din Campania „Implică-te! Împreună reuşim mai mult!” care, până în prezent, a înregistrat peste 550 de acţiuni social-filantropice în 22 de judeţe din România. Recent, Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au încheiat cu succes o altă campanie filantropică, denumită „Crăciun la sat” prin care au oferit daruri la 1.100 de copii din mai multe localităţi prahovene. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 654, Ultimul acces: 2026-06-18 02:32:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1