SRUC 2024: Prima zi la Oradea, Bazilica romano-catolică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

SRUC 2024: Prima zi la Oradea, Bazilica romano-catolică

[2024-01-15]
foto: EGCO.ro
Duminică, 14 ianuarie a.c., credincioşii şi reprezentanţii diferitelor culte creştine din Oradea s-au rugat împreună în Bazilica romano-catolică „Ridicarea la Cer a Fecioarei Maria”, în prima zi a Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, iniţiativă care se desfăşoară în acest oraş până pe 21 ianuarie a.c. PS László Böcskei, Episcop romano-catolic al Diecezei de Oradea, le-a adresat un cuvânt de bun-venit tuturor participanţilor reprezentând Biserica Greco-Catolică, Biserica Ortodoxă, Biserica Reformată, Biserica Evanghelică-Luterană, Biserica Unitariană, Biserica Penticostală şi Comunitatea Evreilor Mesianici, prezenţi la seara de rugăciune pentru unitate. Din partea Bisericii Greco-Catolice de Oradea a participat PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic al Eparhiei de Oradea, alături de alţi preoţi, arhidiaconi, persoane consacrate şi credincioşi.

„Am început acest moment de rugăciune adunându-ne în jurul altarului”, a subliniat Preasfinţia Sa. În tradiţia catolică, altarul îl reprezintă tocmai pe Isus. Ca slujitori, sărutând altarul, exprimăm legătura profundă, tainică pe care o avem cu Isus. Suntem adunaţi în jurul Crucii lui Cristos, care este instrumentul Mântuirii. Mare este preţul nostru pentru că Isus a urcat pe Cruce pentru noi, dar şi mai mare este misiunea noastră, de a propovădui aceeaşi iubire al Lui Dumnezeu, manifestată în viaţa noastră misionară, în viaţa comunităţilor noastre. Suntem mulţi şi de diferite feluri, dar ne uneşte iubirea de Dumnezeu, pe care să avem să curajul să o împărtăşim unii cu alţii”, a spus Episcopul-gazdă, în deschiderea momentului comunitar care a cuprins diverse rugăciuni în limba română şi maghiară, un fragment biblic din Cartea Genezei (18,1-8), citire din Evanghelia după Sf. Luca (Lc 10, 25-37), de către reprezentanţii cultelor creştine orădene, precum şi intonarea bilingvă a Psalmului 147 împreună cu credincioşii prezenţi în domul baroc. Fiecare reprezentant a rostit apoi o rugăciune proprie pentru a invoca unitatea creştinilor, dragostea creştinească şi pacea în lume!
Predica din a fost ţinută de reprezentantul Comunităţii Evreilor Mesianici din Oradea, Shaliach David, care a vorbit pe marginea citatului biblic ce reprezintă motto-ul Octavei mondiale de Rugăciune 2024. „Să îl iubeşti pe Adonai [Domnul], Elohimul tău [Dumnezeu tău], cu toată inima, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată mintea sau intelectul tău şi pe semenul tău ca pe tine însuţi”, a spus însuşi Mesia atunci când a fost întrebat despre cele mai importante porunci. Yeshua [Mesia] începe cu încă o propoziţie: „Ascultă, Israel, Adonai – Elohimul nostru este unul singur”, a spus Shaliach-ul David. „Faptul că Fiul însuşi, Yeshua din Nazaret, în Noul Legământ [Noul Testament] a repetat mărturisirea de credinţă a tuturor evreilor, ne arată că nu este doar al evreilor, ci este al tuturor naţiunilor şi al fiecărui om care crede în Tatăl şi crede în Fiul, în Yeshua din Nazaret. Acest lucru înseamnă că este al fiecăruia dintre noi, a tuturor credincioşilor!” Pe parcursul bogatei predici susţinută în Catedrala romano-catolică din Oradea, reprezentatul mesianic i-a invitat pe toţi cei prezenţi să invoce în limba ebraică mărturisirea de credinţă a tuturor celor care credem în El, nu doar al evreilor. „Fiţi binecuvântaţi cu acest cuvânt, aţi spus o mărturisire de credinţă în original, în ebraică, în limba sfântă”, a spus el.
Devenind deja o tradiţie, toţi cei prezenţi la Seara de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, au rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba maghiară, română şi ebraică, primind binecuvântarea finală oferită de PS László Böcskei. Episcopul romano-catolic de Oradea a invitat publicul numeros să participe şi în ziua succesivă, pe 15 ianuarie a.c., de la ora 18.00, la rugăciunea care va avea loc în Biserica unitariană din Oradea (str. Nicolae Jiga, nr. 72), precum şi în toate celelalte seri ale Octavei mondiale de Rugăciune. Ca semn vizibil al fraternităţii şi dragostei pentru aproapele, pe parcursul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor este prezentă în fiecare seară „cutia albă” – proiect al Colectei comune a tuturor cultelor. În acest an, oamenii de bună-credinţă pot să susţină activităţile caritabile ale Centrului Social „Maria Rosa” al Caritas Eparhial Oradea, care oferă o masă caldă persoanelor defavorizate din oraşul nostru. (Birou de presă al Eparhiei de Oradea, Mihaela Caba-Madarasi)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 318, Ultimul acces: 2026-06-11 18:38:18