Ne temem de orbirea trupească, dar cea sufletească ne paşte pe fiecare, atrage atenţia PS Timotei Prahoveanul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ne temem de orbirea trupească, dar cea sufletească ne paşte pe fiecare, atrage atenţia PS Timotei Prahoveanul

[2022-01-23]
de Sorin Ioniţe

„Sunt felurite priviri şi felurite orbiri, una trupească de care ne temem, dar alta, mult mai gravă, sufletească, care ne paşte pe fiecare”, a spus duminică Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor în Catedrala Patriarhală.
În predica sa, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a făcut referire la Vindecarea orbului din Ierihon, textul evenaghelic al Duminicii a 31-a după Rusalii. El a subliniat că orbul din Evanghelie a cunoscut dumnezeirea Mântuitorului cu ochii sufleteşti şi a mărturisit-o strigând „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”.
PS Timotei a explicat că aceeaşi privire duhovnicească a avut-o primul martir, Sf. Arhid. Ştefan care a văzut cerurile deschise în timp ce era omorât cu pietre. În opoziţie, Sfântul Pavel, Saul, înainte de convertire, era orb duhovniceşte şi s-a învoit la uciderea Sf. Ştefan şi la asuprirea creştinilor.
„Sunt foarte mulţi oameni, şi probabil că şi noi, adesea ori întotdeauna, avem aceeaşi orbire sufletească, nu vedem lucrarea lui Dumnezeu în creaţia Lui, nu vedem prezenţa Lui în noi şi în ceilalţi. Suntem foarte interesaţi de cel de lângă noi şi niciodată interesaţi de propria persoană”.
„Orbirea sufletească ne desparte de Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem că adeseori iubim mai mult întunericul decât lumina şi de aceea ne aflăm în întuneric. Mântuitorul a spus că omul luminos le vede pe toate în lumină, iar celălalt, iubiind întunericul, rămâne captivat de întuneric. Mântuitorul este Lumina lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa. Ne cheamă să-I urmăm, iar cei care urmează Lui nu vor umbla întru întuneric, ci vor avea lumina Vieţii”, a subliniat la final Episcopul vicar Timotei Prahoveanul.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 777, Ultimul acces: 2026-06-12 06:00:11