Cardinalul Mueller: Criza din Biserică vine din adaptarea la cultura actuală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Mueller: Criza din Biserică vine din adaptarea la cultura actuală

[2020-01-01]
Cardinalul Gerhard Ludwig Müller
Criza cu care se confruntă astăzi Biserica Catolică a apărut dintr-o încercare – chiar a unora din cadrul Bisericii – de aliniere la cultura actuală şi de abandonare a învăţăturilor credinţei, a spus Cardinalul Gerhard Mueller la 1 ianuarie 2020. „Criza din Biserică se datorează omului şi a apărut pentru că ne-am adaptat confortabil la spiritul unei vieţi fără Dumnezeu „, a spus prelatul în faţa a câtorva mii de catolici adunaţi la Phoenix, la un eveniment organizat de Frăţia Studenţilor Catolici din Universităţi (FOCUS).

„Otrava care paralizează Biserica este opinia că ar trebui să ne adaptăm la ‘zeitgeist’, adică la spiritul veacului acesta, şi nu la spiritul lui Dumnezeu, că ar trebui să relativizăm poruncile lui Dumnezeu şi să reinterpretăm doctrina credinţei ce ne-a fost revelată”, a spus Cardinalul. A avertizat că chiar şi unii din Biserică „tânjesc” după un fel de catolicism fără dogme, fără Sacramente şi fără un magisteriu infailibil. Mons. Mueller, fost prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a celebrat Liturghia din 1 ianuarie, în solemnitatea Mariei, Mama lui Dumnezeu, pentru participanţii la evenimentul FOCUS. În predica sa, prelatul a reflectat asupra dorinţei umane de a căuta satisfacţia în diverse locuri, atunci când Dumnezeu este dat deoparte.
„Cel care crede nu are nevoie de ideologie”, a spus el. „Cel care speră nu apelează la droguri. Cel care iubeşte nu se lasă condus de poftele acestei lumi, care sunt trecătoare. Cel care îl iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său găseşte fericirea în jertfa dăruirii de sine. Vom fi fericiţi şi liberi când în spiritul iubirii ne îmbrăţişăm forma de viaţă la care Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi personal: în Sacramentul Căsătoriei, în Preoţia celibă sau în viaţa consacrată, după cele trei sfaturi evanghelice de sărăcie, ascultare şi castitate, de dragul împărăţiei cerurilor”, a continuat prelatul. Mons. Mueller a subliniat că mulţumirea este o parte cheie a vieţii creştine. La începutul noului an, i-a încurajat pe catolici să îşi exprime recunoştinţa pentru toată creaţia, pentru trimiterea lui Cristos în lume ca Mântuitor al nostru, pentru Preasfânta Fecioară Maria, pentru Biserica Catolică, pentru darul familiei şi pentru toate celelalte binecuvântări.
„Ca şi creştini, avem o conştientizare muzicală privind viaţa: în inimile noastre răsună cântecul de mulţumire de a fi răscumpăraţi. Melodia lui este iubirea, iar armonia lui este bucuria în Dumnezeu”, a spus prelatul. În loc să îşi pună speranţa în soartă, a continuat el, creştinul recunoaşte că suferinţa este inevitabilă, dar poate totuşi să găsească bucuria în Cristos, care a suferit şi ne-a deschis poarta vieţii veşnice. În aceste vremuri provocatoare, scandalurile din Biserică şi criza din societăţile tradiţionale creştine din Occident i-au făcut pe mulţi să se întrebe dacă piatra pe care Cristos şi-a edificat Biserica nu cumva se prăbuşeşte. „Pentru unii, Biserica Catolică este cu 200 de ani în urmă în comparaţie cu locul în care se află astăzi lumea. Există vreun adevăr în această acuzaţie?”
Chemarea la modernizare cere ca Biserica să respingă ceea ce susţine că este adevărat, de dragul construirii unei „noi religii a unităţii mondiale”, a avertizat Cardinalul Mueller. „Pentru a fi admis în această meta-religie, singurul preţ pe care ar trebui să îl plătească Biserica este renunţarea la pretenţia ei de a deţine adevărul. Pare că nu este mare lucru, deoarece relativismul dominant în lumea noastră respinge oricum ideea că am putea de fapt cunoaşte adevărul şi se prezintă ca un garant al păcii între diferitele viziuni lumii şi religiile ale lumii.” Societatea post-creştină salută aceste eforturi de reconstruire a Bisericii „ca o religie civilă convenabilă”, a spus prefectul emerit.
Antidotul secularizării în interiorul Bisericii este o viaţă de credinţă, trăită în adevărul neschimbător al lui Cristos, a insistat el. Dumnezeu, care este veşnic, nu poate fi schimbat după capriciile societăţii, a subliniat în continuare. „În fiinţa umană concretă a lui Isus din Nazaret, adevărul universal al lui Dumnezeu este prezent în mod concret aici şi acum – în timpul şi în spaţiul istoric. Isus Cristos nu este reprezentarea unui adevăr supra-temporal: El este Calea, Adevărul şi Viaţa în persoană.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 3576, Ultimul acces: 2026-06-18 13:20:05