Concert de colinde la Anina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Concert de colinde la Anina

[2014-12-17]
Pentru a întâmpina cu bucurie și smerenie praznicul Nașterii Domnului, în data de 16 decembrie, Casa de Cultură din Anina a organizat concertul de colinde „Iată vin colindătorii”, în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Anina, după cum ne-a transmis Diac. Pavel Canea.
În cadrul concertului, bucuria colindului sfânt și bun a fost adusă în sufletul aninenilor de către Corul de tineret al Parohiei Anina Celnic – Brădet, Corul Centrului de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Parohiei „Sfânta Treime” Anina – Steierdorf, Corul Casei de Cultură Anina, Corul „Anastasia” al Parohiei „Înălțarea Domnului” Bozovici și Corul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Anina. Evenimentul cultural s-a bucurat de un număr mare de credincioși, veniți în biserică să se bucure de nașterea Pruncului sfânt, vestită prin interpretarea armonioasă a colindului.
Acest concert face parte din programul de manifestări culturale, pe care parohiile ortodoxe din Anina, în colaborare cu Primăria Anina, Consiliul Local Anina și Casa de Cultură din localitate le organizează în preajma praznicului Nașterii Domnului.
„Pentru Parohia „Sfânta Treime” și Centrul de Tineret „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” Anina – Steierdorf, a fost și este o bucurie de a lua parte la aceste manifestări culturale în preajma Crăciunului și cu atât mai mult ne simțim împliniți că împreună reușim să aducem în sufletul oamenilor colindul tradițional românesc”, a subliniat părintele paroh Horia Mailat de la Parohia „Sfânta Treime” din Anina.
Evenimentele culturale, premergătoare sărbătorilor de iarnă, au început din data de 30 noiembrie, cu un festival de poezie, cântece patriotice și colinde tradiționale românești, intitulat „Dumnezeu ne-a dat poruncă: demnitatea s-o păstrăm!” în Parohia „Sfânta Treime” Anina – Steierdorf și se vor încheia în data de 23 decembrie, cu un concert organizat în centrul orașului, de către Primăria Anina și Consiliul Local, unde vor concerta corurile tuturor cultelor religioase din localitate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 777, Ultimul acces: 2024-04-18 09:33:17