Violente anticrestine in Egipt la Craciunul ortodox - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2014 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Violențe anticreștine în Egipt la Crăciunul ortodox

[2010-01-08]
Când creștinii suferă pe nedrept este rănit însuși Trupul lui Cristos, a afirmat Cardinalul Walter Kasper, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, care, după gravele fapte din noaptea Crăciunului ortodox în Egipt, a trimis o scrisoare Sanctității Sale Shenuda al III-lea, Papa Alexandriei Egiptului și Patriarh al sediului Sfântului Marcu din Cairo. 'Toți creștinii trebuie să fie uniți în fața opresiunii și să caute împreună pacea pe care numai Cristos o poate da'. Cardinalul Kasper recheamă la unitate, asigurând apropierea spirituală și rugăciunea sa și exprimând tristețea la aflarea știrii despre violențele petrecute în Egiptul de Sus.
În noaptea dintre 6 și 7 ianuarie, care pentru Bisericile care urmează calendarul iulian este noaptea de Crăciun, în satul meridional Nagaa Hamadi, opt creștini din comunitatea coptă și un polițist au fost uciși de către trei musulmani care au tras focuri de armă împotriva credincioșilor la ieșirea din biserică după terminarea Liturghiei. Ceea ce i-a determinat la acest gest de omucidere, de care ar fi responsabil un bărbat cu precedente penale deja identificat de forțele de ordine, ar fi o presupusă răpire însoțită de abuzuri sexuale a unei tinere musulmane, din partea unui tânăr creștin.
Episcopul copt catolic de Luxor, Mons. Youhannes Zakaria, a subliniat că atacul din timpul Crăciunului ortodox nu a avut loc în mod întâmplător. El a vorbit despre 'un plan evident de a transforma zilele de sărbătoare creștină în zile de durere', amintind că și la sărbătoarea Paștelui, anul trecut, a fost atacată comunitatea creștină în satul Nagaa Hamadi, totul soldându-se cu 3 tineri morți. Mons. Zakaria a denunțat motivații politice: unele forțe de ordine înțeleg să promoveze islamul politic.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 367, Ultimul acces: 2014-07-13 02:14:17