Seara duhovniceasca la biserica „Nasterea Maicii Domnului” - Margeanului din Protoieria Sector 5 Capitala - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Seară duhovnicească la biserica „Nașterea Maicii Domnului” - Mărgeanului din Protoieria Sector 5 Capitală

[2015-07-30]
La biserica „Nașterea Maicii Domnului” - Mărgeanului din Protoieria Sector 5 Capitală a avut loc sâmbătă, 25 iulie 2015, de la ora 19:00, conferința cu titlul Tinerețea în Hristos și întemeierea familiei, după cum ne-a precizat Diac. Răzvan Lichi, organizatorul evenimentului.
Seara duhovnicească face parte din programul de catehizare aprobat la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor care are ca scop implicarea activă și concretă a tinerilor în viața Bisericii Ortodoxe. Această conferință a fost inclusă în activitatea L.T.C.O.R., filiala Sector 5.
Invitatul serii a fost Pr. Dr. Adrian Niță, Preot paroh al bisericii „Sfânta Ecaterina”, Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
În cadrul întâlnirii s-a evidențiat importanța tinereții trăite în Hristos ca pregătire a întemeierii familiei creștine pe fundamentul care este Hristos.
De asemenea, au fost adresate și s-a răspuns la întrebări dintre care amintim „Cum transformăm tinerețea în Hristos în maturitate în Hristos fără a ne pierde totuși tinerețea” sau „Ce rol are Hristos în familia creștină ?”, acestea fiind doar o parte din cele adresate de tinerii care au participat la conferință, demonstrând faptul că au înțeles rolul și scopul serii duhovnicești la care au participat.
Parohia „Nașterea Maicii Domnului” - Mărgeanului intenționează să organizeze în viitor și alte seri duhovnicești pe diferite teme actuale și de interes pentru tinerii care participă activ la slujbele bisericii lor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 643, Ultimul acces: 2024-03-23 01:30:54