De ce paine de grau? - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2014 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

De ce pâine de grâu?

[2012-04-27]
David P. Lang
Traducător: Manuela Olteanu
Teme: Liturgie

Mulți oameni sunt uimiți de faptul că Biserica nu permite folosirea pentru pâinea de la Sfânta Împărtășanie a unei alte făini decât cea de grâu. În schimb, Biserica recomandă ca aceia care de exemplu suferă de boala celiacă [1], să fie împărtășiți doar cu vinul sacramental. Pentru mulți această recomandare pare arbitrară, inflexibilă sau chiar crudă. Pare o discriminare injustă a-i exclude pe cei suferinzi de această boală de la împărtășirea cu ostia consacrată, asemenea majorității credincioșilor. Cei care susțin această poziție se întreabă ce diferență ar fi dacă pâinea pentru Împărtășanie ar fi făcută cu alt fel de făină. Chiar l-ar interesa pe Isus dacă pâinea ar fi făcută cu făină de grâu sau cu alt tip, care nu conține gluten (ca de exemplu de orez)?

Să începem răspunsul la aceste întrebări prin a reaminti faptul că toate Sacramentele folosesc lucruri materiale drept canale ale harului, realizând cu adevărat efectele spirituale pe care le simbolizează. Este evident că unele materiale sunt mai potrivite decât altele mare la a sluji la o anumită funcție simbolică. Acest fapt nu așează unele materiale pe o poziție inferioară ca demnitate față de altele, ci le consideră doar mai puțin potrivite în valoarea lor reprezentativă pentru un anume scop. De exemplu, când Domnul nostru a instituii Sacramentul Botezului, drept renaștere spirituală, El a vorbit explicit despre apă (Ioan 3,5). Într-adevăr, doar apa este substanța potrivită pentru Botez, deoarece mai mult ca oricare alt lichid este aptă pentru a simboliza ceea ce se produce în suflet: curățarea de păcat și regenerarea la viața nouă a harului sfințitor.

Întrebarea inițială așteaptă încă răspunsul. De ce, dintre toate grânele, grâul este cel mai potrivit pentru Preasfântul Sacrament, în care Cristos însuși este cu adevărat prezent sub forma pâinii? (Matei 26,26, Marcu 14,22, Luca 22,19, 1Corinteni 11,23-24, Catehismul Bisericii Catolice nr. 1375-1377). În primul rând, grâul este asociat cu semănarea, căderea, zdrobirea, îngroparea, dar apoi reînvie pentru a deveni pâine și a hrăni mulțimile. Acestea toate sunt simboluri ale patimii, morții, învierii lui Cristos și ale comuniunii cu Biserica Sa prin jertfa liturgică. Mai mult, în lumina soarelui, un lan de grâu strălucește ca aurul. Vasele sacre în care se ține Preasfântul Sacrament sunt făcute din aur, un metal scump, asociat cu acest Sacrament.

Unii ar putea însă spune că aceste proprietăți le au și alte cereale. Ceea ce ar putea însemna că acele cereale ar putea fi la rândul lor materie validă pentru Preasfântul Sacrament - cel puțin în cazul în care este necesară o excepție de la practicile standard ale disciplinei Bisericii. Adevărul este că această doctrină catolică nu poate fi demonstrată folosind doar rațiunea umană. Poate fi totuși justificată pe baza Scripturii. Astfel, orice creștin care acceptă Scriptura drept Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu ar trebui să fie capabil de a înțelege motivele profunde ale acestei poziții a Bisericii Catolice.

O imagine a lui Cristos...

Știm că Isus s-a numit pe sine "pâinea vieții" (Ioan 6,35.48.51). De asemenea, ne amintim că în Evanghelia după Ioan 12,24, în timpul Săptămânii Patimilor, Isus aseamănă trupul Său cu grâul, spunând: "Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult". Aici observăm simbolurile însămânțării, căderii, îngropării și învierii referindu-se la Cristos însuși, El devenind astfel "pâinea vieții" (în 1Corinteni 15,20, Pavel sugerează același lucru).

Apostolii Săi și succesorii lor

În timpul Cinei celei de Taină, Isus îl compară pe Petru (și prin extensie și pe ceilalți apostoli) cu grâul (Luca 22,31-32), când îi pune în gardă: "Simon, Simon, iată, Satana a pretins ca să vă cearnă ca pe grâu; Eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credința ta; iar tu, când te vei fi întors, întărește-i pe frații tăi". Aceste cuvinte implică participarea Episcopilor și a preoților (succesorii și delegații apostolilor) la lucrarea mântuitoare a Domnului. Și ei trebuie să treacă printr-un proces asemănător cu treierarea grâului, care în final devine pâine pentru a-i întări pe ceilalți. Cu alte cuvinte, ei sunt alter Christi cu misiunea de a hrăni Biserica cu roadele jertfei lor de sine (a se vedea și Geneza 3,19). Dacă Cristos este "pâinea vieții", la fel sunt și slujitorii Bisericii.

Laicii

Laicii, parte a Bisericii, sunt și ei asemănați cu grâul în parabola grâului și a neghinei. Matei 13,24-30, se încheie cu îndemnul: "Grâul adunați-l în grânarul meu". De remarcat faptul că în Psalmul 1,4, necredincioșii sunt asemănați cu pleava, rămășițele spicelor după treierat, altă referință la grâu. Termenul pentru pleavă în latină este detritus și cel pentru grâu este triticum - așadar, ca într-un joc de cuvinte, pleava este ceva des-grânat. Sfântul Ioan Botezătorul a precedat analogia lui Cristos între cei aleși și grâu, în contradicție cu cei pierduți și pleava, spunând mulțimilor că acela care va veni după el "grâul îl va aduna în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge" (Matei 3,12, Luca 3,17).

Biserica Universală

În fine, în Marcu 4,26-28, Isus compară creșterea întregii Bisericii (cu El ca și Cap, cf. Efeseni 1,22-23;5,23) cu procesul de coacere a grânelor, în diferite etape. Unele versiuni ale traducerii vorbesc nu despre boabe în general, ci chiar despre grâu (vezi și 1Corinteni 15,37). Deoarece Euharistia este Sacramentul unității, conținând în esență toate bunurile Bisericii Universale (cel mai important dintre ele fiind Capul ei), substituirea făinii de grâu cu cea din alte cereale este de neconceput, ținând cont de toate pasajele biblice analizate până acum.

Pavel: "Îl imit pe Cristos"

Pe lângă aceste texte evidente, în Biblie mai întâlnim și o întrepătrundere de teme mult mai subtile. În Matei 26,26, Marcu 14,22, Luca 22,19 și 1Corinteni 11,23-24, suntem martorii aceluiași eveniment pascal. Isus ia pâinea, o binecuvântează, o frânge, în timp ce rostește formula de consacrare a Euharistiei: "Luați, mâncați; acesta este trupul Meu". Apoi, în Luca 24,30-31.35, întâlnim scena cu discipolii mergând pe drumul spre Emaus, recunoscându-l pe Domnul Înviat numai "la frângerea pâinii". În Fapte 2,42 vedem cum membrii Bisericii primare "erau stăruitori în învățătura apostolilor și în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii și la rugăciune". În 1Corinteni 10,16, Pavel întreabă retoric: "Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtășire cu Trupul lui Cristos?" Ultimele două pasaje biblice citate se referă la continua reînnoire a Cinei celei de Taină în Sfânta Liturghie, așa cum a poruncit Isus.

Desigur, aceste versete sunt arhi-cunoscute, până la punctul în care aproape devin banale. La o primă vedere par să nu aibă nici o legătură cu discuția noastră despre grâu ca fiind singura materie primă acceptată pentru pâinea liturgică. Dar în Fapte 27,35-38, se spune că Pavel "a luat pâinea, i-a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, frângând-o, a început să mănânce". Urmează apoi argumentul decisiv, în următoarele versete (Fapte 27,38), de unde se înțelege clar că pâinea folosită de Pavel era de grâu. Pavel declară în 1Corinteni 11,1 că "îl imită pe Cristos". De aceea el nu ar fi deviat de la ceea ce a făcut Cristos la Cina cea de Taină. Discipolii urmau îndeaproape îndemnurile Învățătorului, incluzând ingredientele fundamentale pentru Liturghie. Cu toate că ceea ce este descris în pasajul din Fapte 27 nu este o Liturghie în adevăratul sens al cuvântului, simbolismul frângerii pâinii regăsit aici sugerează că pâinea de la Cina cea de Taină a fost de grâu.

Probabilitatea Paștilor

Un argument auxiliar duce la consultarea Vechiului Testament. Deoarece Cina cea de Taină a fost o celebrare a Paștilor, este logic să fi fost folosită aceeași pâine nedospită pe care o folosise și Moise la celebrarea mesei pascale. Unii ar putea avea convingerea că acea pâine era de orz, deoarece în Ioan 6, Isus a înmulțit pâini de orz pentru a sătura mulțimile, înainte de a ține discursul despre Pâinea Vieții - o minune care a prefigurat într-adevăr transformarea pâinii în Trupul Său în Joia Sfântă.

Dacă citim însă Exod 9,22-32;10,4-6.12-15, găsim relatat faptul că plaga grindinei asupra Egiptului a distrus toate culturile de orz și in. De asemenea, invazia de lăcuste care a urmat a distrus tot ce a mai rămas după grindină. Dar conform versetului 9,32, "grâul și ovăzul nu s-au stricat, pentru că acestea erau mai târzii". Nu mult după aceste evenimente a urmat ieșirea evreilor din Egipt, așadar lipsa orzului se făcea însă simțită. Singurele alternative rămăseseră grâul și ovăzul. Având în vedere textele citate anterior, dintre care nici unul nu menționează măcar orzul, deducem prin eliminare că Isus a folosit pâinea de grâu la Cina cea de Taină. Aceea a fost prima Liturghie, ale cărei atribute esențiale nu pot fi schimbate, așadar, în concluzie, materia validă pentru transsubstanțiere este pâinea de grâu.

Grâul vieții

În Cântarea Cântărilor 7,3 se profețește despre mireasa (prefigurare atât a Preasfintei Fecioare cât și a Bisericii) al cărei trup este "snop de grâu, încins frumos cu crini din câmp". Acest vers este semnificativ, deoarece Fecioara Maria l-a purtat în pântecele său pe Mesia, devenind astfel femeia "plină de har" (Luca 1,28), Maica plină de "grâu". Cristos este prezentat în mod continuu lumii, în fiecare Sfântă Liturghie, din pântecele sacru al Bisericii, astfel că "trupul" Bisericii ("fără pată", conform Efeseni 5,25-27, Apocalips 21,2.10-11) este de asemenea plin de "grâu". În consecință Isus, "pâinea vieții" (Ioan 6,35.48.51), este în mod irevocabil "grâul vieții". Dar nu putem închide încă discuția. Găsim și alte profeții și evenimente din Vechiul Testament care prefigurează identificarea trupului lui Cristos cu grâul.

În primul rând, pentru ritul consacrării la preoție a lui Aaron și a fiilor săi, Domnul îi spune lui Moise să facă "cu făină aleasă de grâu, niște azime, turte nedospite, frământate cu untdelemn, și plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn". (Exod 29,2). Contextul acestui verset este plin de prevestiri ale Liturghiei: făina, sângele și vinul prefigurează jertfa lui Isus. De asemenea, referința la uleiul de măsline amestecat cu făină, regăsită în Levitic și Numeri, simbolizează acțiunea Spiritului Sfânt, care la epicleză este invocat să coboare pe altar și să transforme pâinea în Trupul lui Cristos.

În Isaia 55,10-11 găsim o analogie între ploaia cerească care udă pământul (făcându-l fertil pentru însămânțare și roadă) și "cuvântul" trimis de Dumnezeu să îi îndeplinească misiunea. Într-adevăr, știm din Ioan 1,1 și Apocalips 6,9,19,13 că acest "cuvânt" venind de la Dumnezeu Tatăl este Răscumpărătorul nostru, Domnul Isus Cristos. Isus, Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Drept, care a căzut din cer ca roua peste un deșert al păcatului, este sămânța rodnică a Tatălui care ne asigură pâinea spirituală (Ioan 6,32-35.48-58).

Cristos - Grâul cel mai bun

Ce legătură au toate acestea cu grâul? O cheie a problemei o găsim în Ieremia 23,28-29. Aici Dumnezeu este revelat ca un foc și ca un ciocan care sfărâmă stânca, și de asemenea Cuvântul divin este comparat cu grâul. Sfântul Ioan Botezătorul, vestind pe Mesia, spunea că acesta "va boteza cu Duh Sfânt și cu foc" și își va curăța aria și își va strânge "grâul în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge" (Luca 3,17).

Cristos este semănătorul seminței supranaturale. El este Cuvântul Veșnic răspândind cuvântul evanghelic al adevărului în parabola de la Matei 13,1-23. Deoarece acest pasaj este imediat înaintea parabolei despre grâu și neghină (Matei 13,24-30), deducem că sămânța semănată este grâu. Însă unele dintre aceste boabe de grâu sunt călcate în picioare, culese de păsări, zdrobite și înăbușite de spini - probabil o profeție tainică privind suferința lui Cristos și a sfinților atunci când cuvântul adevărului este respins și Pâinea Vieții disprețuită (vezi Ioan 15,20; Luca 10,16).

Dacă ne întoarcem cu observațiile asupra textului din Ieremia 23, îl auzim pe Domnul comparându-și Trupul (și pe credincioșii uniți cu El) cu grâul, deoarece atât El cât și cei care îl urmează sunt boabe de grâu sfărmate pentru a face pâinea care se înalță spre a aduce mântuire omenirii. Deși recunoaștem chipul desfigurat al lui Cristos în orice suferință, pe de altă parte, contemplăm chipul Cuvântului întrupat atunci când prevalează caritatea - atunci când pâinea este frântă și împărțită tuturor prin actele milei spirituale și trupești (vezi Isaia 21,14;58,6-8 și Matei 25,34-40). În Psalmul 80,15 este proclamată promisiunea divină de a hrăni Biserica Sa cu "grâul cel mai ales", acesta fiind Fiul Său preaiubit, care se identifică clar cu grâul.

O jertfă la fel de prețioasă ca aurul

În special în Vechiul Testament există episoade în care grâul este comparat cu aurul. În 1Cronici 21,18-28 ni se vorbește despre un interesant târg între regele David și Ornan Iebuseul (un locuitor al Ierusalimului). David dorea să cumpere de la Ornan un pământ pentru un jertfelnic. Ornan a vrut să ofere terenul fără nici o plată, plus "boi pentru ardere de tot și uneltele de treierat ca lemne pentru foc și grâu pentru prinos". Regele a refuzat ca darul să fie gratuit și a insistat să îi plătească lui Ornan o sumă mare în aur.

Este remarcabil faptul că această jertfă de ardere a fost adusă pe Muntele Moriah, unde Avraam a urcat să îl aducă jertfă pe fiul său Isaac (un prototip al lui Cristos), unde a fost construit mai apoi templul original al lui Solomon. Aproape de acel loc, în Ierusalim, a fost jertfit Fiul lui Dumnezeu (numit în Evanghelii și Fiul lui David), pe lemnul crucii, ca ispășire pentru păcatele lumii. Prin urmare, grâul treierat simbolizează trupul zdrobit al lui Cristos, considerat ca aur prețios, care de-a lungul secolelor a fost folosit pentru fabricarea vaselor pentru Preasfântul Sacrament.

Mai apoi, în 1Samuel 6,1-15 ni se povestește despre trimiterea înapoi în Israel, la Betșemeș (Casa Luminii, sau Casa Soarelui), a chivotului legământului, într-un car nou tras de două vaci, însoțit de o ladă cu obiecte din aur, ca jertfă pentru păcat. Locuitorii din Betșemeș, care "secerau grâul în vale", s-au bucurat să îl vadă, "au despicat lemnele carului, iar vacile au fost aduse ardere de tot Domnului", obiectele de aur fiind așezate pe o piatră mare. Acest pasaj conține o tipologie extraordinar de profundă ce gravitează în jurul lui Cristos ("lumina lumii" în Ioan 8,12;9,5 și "soarele dreptății" în Maleahi 3,20), a Mariei (pe care Litania de la Loreto o numește "Casa Aurului" și "Chivotul Legământului", pornind de la Apocalips 11,19;12,1) și a vizitei ei la Elisabeta, a manei Euharistiei oferite de Cristos - Noul Moise și Grâul de Aur.

Există o diferență

Bazându-se pe o abundență copleșitoare de referințe biblice (și mai există încă multe), Biserica nu poate să accepte alte cereale în afară de grâu ca fiind materie validă pentru Euharistie. Transsubstanțierea, transformarea pâini în Trupul lui Cristos, poate avea loc doar dacă se folosește făină de grâu nealterată (vezi CBC nr. 1412 și CIC can. 924). Nu există nici un suport biblic pentru nici un alt fel de cereale. Chiar și orzul ocupă un depărtat loc al doilea - să nu mai vorbim despre secară, mei, sau orez, acesta din urmă nefiind menționat nici măcar o dată. Într-adevăr, simbolismul puternic al grâului predomină, până la excluderea celorlalte cereale, în parabolele metaforice ale lui Cristos despre El însuși, ierarhia apostolică, aleșii Lui, și chiar istoria Împărăției Lui pe pământ. Nu este o exagerare să spunem, potrivit chiar afirmațiilor lui Cristos, că întreaga Biserică, atât Capul cât și membrele ei, trebuie privite ca un lan de grâu. De aceea "o pâine, un trup", amintite în 1Corinteni 10,16-17;12,12-13 și Efeseni 4,4, fără dubiu se referă la faptul că trupul universal al Bisericii trebuie considerat o pâine de grâu.

Împreună în Cristos

În concluzie ce ar trebui făcut în situația tristă a celor care suferă de afecțiunea celiacă? Din fericire, există acum o pâine de grâu cu conținut scăzut de gluten, aprobată de Biserică, pâine din care chiar și o mică bucățică este suficientă pentru a-l primi pe Isus, care este prezent întreg ("trup, sânge, suflet și divinitate") în fiecare bucățică tangibilă dintr-o ostie consacrată. Puținele persoane care pot avea o reacție alergică chiar și la cea mai mică părticică de pâine cu conținut scăzut de gluten pot să îl primească pe Cristos întreg consumând doar câteva picături din Sângele Său prețios, sub forma vinului de struguri consacrat.

Cu toate acestea, pâinea pentru altar valid ă trebuie să conțină o anumită cantitate de gluten. În mod ironic, prezența acestei substanțe vâscoase potențial alergenice face făina de grâu (mai mult decât cea din orice alt tip de cereale) să posede în mod natura o consistență foarte coezivă. Este așadar capabilă să joace, la gradul superlativ, rolul sacramental de a reprezenta unitatea Bisericii (trupul lui Cristos) în comuniune cu Capul ei. Așa după cum spune Paul în Coloseni 1,17, "toate se țin prin El"- așa cum în aluatul din făină de grâu întregul amestec stă împreună în virtutea proteinei lipicioase. Să remarcăm de asemenea Psalmul 121,3, în care Ierusalimul, interpretat mistic ca fiind Biserica, este văzut ca o cetate "ale cărei porți sunt strâns-unite" - sau "făcută dintr-o bucată", în alte traduceri.

A ieșit deja mult bine din această controversă deranjantă. Așa cum se întâmplă adesea în urma unor erezii, acum avem o mai înțelegere mai puternică a ceea ce este în joc aici. Înțelegem de ce Biserica nu poate face excepții cu privire la ceea ce poate părea, la o privire superficială, o problemă minoră în privința căreia se poate face un compromis. Și putem începe să înțelegem că Dumnezeu cere standarde atât de înalte pentru celebrarea Sacramentelor pentru ca fiii Lui să nu cadă în greșeala gnostică de a crede că materia nu are importanță.

Gnosticismul în centrul problemei

La originea multor bătălii ale culturii contemporane stă un conflict cu privire la relevanța materiei și distincțiile materiale. Gnosticismul, revenind periodic în istorie, a căutat cu dispreț să exalte conștiința și voința umană în detrimentul elementelor trupești cu o demnitate mai mică. În zilele noastre, prin progresul științific contemporan, o ideologie utilitaristă influentă a dus la considerarea embrionilor umani drept bunuri de consum ce pot fi fabricate spre folosul părinților sau drept țesuturi embrionare consumabile, folosite pentru așa-zise scopuri nobile (cum ar fi prelevarea de organe sau de celule rădăcină).

Indiferentismul gnostic vis a vis de materie a invadat, în mod nesurprinzător, și domeniul Sacramentelor. Susținătorii feminismului consideră că sexul unei persoane nu are relevanță pentru preoție, în timp ce promotorii agendei homosexuale cer recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex. În joc este faptul dacă persoanele umane se bucură de prerogativele de a stabili materia potrivită pentru Sacramente.

Puțin este suficient

În "Normele pentru folosirea pâinii sărace în gluten și a mustului" (22 august 1994), Congregația pentru Doctrina Credinței a declarat că pâinea fără gluten este "materie invalidă pentru celebrarea Euharistiei", dar "ostiile cu nivel scăzut de gluten sunt materie validă, dacă ele conțin suficient gluten pentru a putea obține pâinea, nu sunt adăugați nici un fel de aditivi străini și dacă procedura prin care se fac ostiile nu alterează natura substanței pâinii".

Notă

[1] Boala celiacă constă în intoleranță la gluten, adică consumul oricăror cereale care conțin o anumită proteină (alpha-gliadin) provoacă o reacție alergică ce produce vătămarea gravă a intestinului.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 94, Ultimul acces: 2014-09-08 00:24:49