Papa Francisc: Un mesaj pentru familii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2018 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Un mesaj pentru familii

[2017-12-31]
Rugăciunea Angelus
În ultima zi din an, zi de duminică, Papa Francisc s-a întâlnit cu credincioșii pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”. A subliniat că în ritul latin astăzi e celebrată Sfânta Familie. Redăm alocuțiunea Sfântului Părinte după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!
În această primă duminică după Crăciun, celebrăm Sfânta Familie din Nazaret, iar Evanghelia ne invită să reflectăm asupra experienței trăite de Maria, Iosif și Isus, în timp ce cresc împreună ca familie în iubirea reciprocă și în încrederea în Dumnezeu. Expresie a acestei creșteri este ritul îndeplinit de Maria și Iosif cu oferirea fiului Isus lui Dumnezeu. Evanghelia spune: „l-au dus pe prunc la Ierusalim ca să-l ofere Domnului” (Lc 2,22), așa cum cerea legea mozaică. Părinții lui Isus merg la templu pentru a atesta că Fiul îi aparține lui Dumnezeu și că ei sunt păzitorii vieții Sale și nu proprietarii. Și aceasta ne face să reflectăm. Toți părinții sunt păzitorii vieții copiilor, nu proprietari, și trebuie să îi ajute să crească, să se maturizeze.
Acest gest subliniază că numai Dumnezeu este Stăpânul istoriei individuale și familiale; totul vine de la El. Fiecare familie este chemată să recunoască acest primat, păzindu-i și educându-i pe copii să se deschidă lui Dumnezeu care este însuși izvorul vieții. Pe aici trece secretul tinereții interioare, mărturisit în mod paradoxal în Evanghelie de o pereche de bătrâni, Simeon și Ana. Bătrânul Simeon, îndeosebi, inspirat de Duhul Sfânt spune în această privință despre Pruncul Isus: „Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn de contradicție […] ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi” (v. 34-35). Aceste cuvinte profetice revelează că Isus a venit pentru a face să cadă imaginile false pe care ni le facem despre Dumnezeu și chiar despre noi înșine; pentru „a contrazice” siguranțele lumești pe care pretindem să ne sprijinim; pentru a ne face „să înviem” la un drum uman și creștin adevărat, întemeiat pe valorile Evangheliei. Nu există situație familială căreia să îi fie închis acest drum nou de renaștere și de înviere. Și de fiecare dată când familiile, chiar și cele rănite și marcate de fragilități, eșecuri și dificultăți, se întorc la izvorul experienței creștine, se deschid drumuri noi și posibilități negândite.
Relatarea evanghelică de astăzi ne spune că Maria și Iosif, „când au împlinit totul după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creștea”, spune Evanghelia, „și se întărea, plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra lui” (v. 39-40). O mare bucurie a familiei este creșterea copiilor, toți știm asta. Ei sunt destinați să se dezvolte și să se fortifice, să dobândească înțelepciune și să primească harul lui Dumnezeu, exact cum i s-a întâmplat lui Isus. El este cu adevărat unul dintre noi: Fiul lui Dumnezeu se face copil, acceptă să crească, să se fortifice, este plin de înțelepciune și harul lui Dumnezeu este asupra Lui. Maria și Iosif au bucuria de a vedea toate acestea în Fiul lor; și aceasta este misiunea la care este orientată familia: să creeze condițiile favorabile pentru creșterea armonioasă și deplină a copiilor, pentru ca să poată trăi o viață bună, demnă de Dumnezeu și constructivă pentru lume. Aceasta este urarea pe care o adresez tuturor familiilor astăzi, însoțind-o cu invocația către Maria, Regina familiei.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori!
Exprim apropierea mea de frații copți ortodocși din Egipt, loviți în urmă cu două zile de două atentate la o biserică și la un magazin din periferia orașului Cairo. Domnul să primească sufletele răposaților, să îi susțină pe cei răniți, pe rude și întreaga comunitate, și să convertească inimile celor violenți. Astăzi adresez un salut special familiilor prezente aici precum și cele care participă de acasă. Sfânta Familie să vă binecuvânteze și să vă conducă pe drumul vostru.
Vă salut pe voi toți, romani și pelerini; îndeosebi, grupurile parohiale, asociațiile și pe tineri. Să nu uităm în această zi să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru anul care a trecut și pentru toate bunurile primite. Și ne va face bine, fiecăruia dintre noi, să luăm un pic de timp pentru a ne gândi câte lucruri bune am primit de la Domnul în acest an și să îi mulțumim. Și dacă au fost încercări, dificultăți, să mulțumim și pentru că ne-a ajutat să depășim acele momente. Astăzi este o zi de mulțumire.
Urez tuturor o duminică frumoasă și un senin sfârșit de an. Vă mulțumesc iarăși pentru urările voastre și pentru rugăciunile noastre: și, vă rog, continuați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 161, Ultimul acces: 2018-07-05 06:15:43