Sibiu :: Catedrala Lutherana - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Catedrala Lutherană
Sibiu
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Lutheran
Localitate:Sibiu
Județ:Sibiu
Adresa:piața Albert Huet Nr. 1
Cod poștal:550182
Telefon :0269... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail : @evang.org @logan.ro
Adresa web Biserica:hermannstadt.evang.ro/ro/
Adrese utile:www.evang.ro, www.sibiu.ro, www.cjSibiu.ro, sb.prefectura.mai.gov.ro
Hram:Sf. Maria
Stil arhitectonic:Gotic
Detalii:Partea cea mai veche a edificiului, asa cum reiese si dintr-un document din 1371, era constituita de cor. Aspectul bisericii a fost modificat pe latura sudica dupa 1474, când s-a hotarât transformarea bazilicii într-o biserica-hala.
În 1494 a fost terminat turnul bisericii. In interiorul catedralei, trebuie sa mentionam fresca aflata pe peretele din nord al corului. Scena reprezinta Rastignirea încadrata de un decor arhitectural în care sunt plasate o serie de personaje biblice si istorice. Pictura este executata de pictorul Johannes de Rozenaw în 1445. Deosebit de valoros si bogat este inventarul mobil al bisericii evanghelice. În cor, în axul bisericii se afla una din cele mai frumoase cristelnite de bronz existente în tara noastra. În 1672 a fost executata de catre J. West vechea orga a bisericii . Noua orga a fost construita de catre firma Wilhelm Sauer (Frankfurt / Oder) , montata în biserica sibiana în anul 1915
Biserica a servit si ca loc de înmormântare pentru primarii, comitii sau alte personalitati sibiene.
Pietrele funerare care acopereau mormintele acestora au fost demontate din nava bisericii în anul 1853 si încastrate în zidurile ferulei, obtinându-se astfel o galerie de 67 lespezi funerare unica in Romania.
Alte informații:Este un amplu edificiu în stil gotic, cu planul format dintr-un cor poligonal compus din trei travee, flancat la nord de o sacristie; urmează spre vest un transept, apoi nava centrală și cele două laterale, în vest a fost construit turnul masiv, înglobat în cele din urmă într-un nartex format, la rândul său, din trei nave. Coroborând planul monumentului cu aspectul elevației, precum și cu informațiile oferite de izvoarele scrise, avem posibilitatea reconstituirii istoricului construcțiilor. Partea cea mai veche a edificiului, așa cum reiese și dintr-un document din 1371, era constituită de cor, dar foarte probabil se definitivase și planul bazilical al bisericii, inclusiv transeptul. Tot atunci începuse construcția turnului ridicat doar până la înălțimea etajelor inferioare, în acel moment, biserica cu hramul Sf Măria se prezenta ca o bazilică gotică cu transept și sacristie, navele laterale având doar jumătate din lățimea navei principale.
După câteva decenii în care, din motive mai puțin cunoscute, activitatea de pe șantierul bisericii fusese întreruptă, după 1424 au fost reluate lucrările, în această etapă au fost înălțați pereții navei centrale cu 2, 60 metri, iar navele laterale au fost lărgite. Traveele dreptunghiulare ale navei au primit bolți în cruce pe ogive, ca și cele ale colateralelor, unde au fost refolosite vechile chei de boltă. în 1448 a început amplificarea spre vest a bisericii, prin construcția nartexului amintit mai sus, care a primit denumirea cunoscută azi - ferula.
Aspectul bisericii a fost modificat pe latura sudică după 1474, când s-a hotărât transformarea bazilicii într-o biserică-hală. S-a supraînălțat astfel peretele exterior sudic, iar în interior, prin transformarea structurii zidului, s-a format o tribună laterală prevăzută cu boltă stelată. Tribuna a fost prelungită și deasupra navei sudice a ferulei, precum și deasupra transeptului, dar aici a fost apoi înlăturată, în 1494 a fost terminat turnul bisericii, supraînălțat cu încă două etaje.
Alte lucrări mai puțin ample au constat din construirea celor două pridvoare situate pe laturile de sud și nord, ambele adăpostind câte un portal cu ancadramente gotice bogat profilate. Deasupra portalului sudic a fost construită o capelă, iar în 1520 a fost ridicat turnulețul cu scara spiralată de pe aceeași fațadă, încheindu-se definitiv lucrările.
Biserica evanghelică din Sibiu, una dintre cele mai monumentale lăcașuri de cult gotice din România, prezintă o importanță deosebită deoarece, așa cum arăta Virgil Vătășianu, realizează pentru întâia oară îmbinarea bazilicii arhaice cu o elevație gotică matură.
în interior, în colaterala nordică, ogivele se sprijină pe console cu motive vegetale, una dintre ele fiind decorată cu o mască umană. Pe cheile de boltă sunt reprezentați Măria și Isus, apoi simbolurile evangheliștilor Luca și Marcu. Elemente sculpturale mai deosebite întâlnim și în nava laterală de sud. Aici, cheile de boltă cu decor figurativ sunt cele cu imaginea lui Isus, a mielului cu stindardul (Agnus Dei) și a lui Isus cu cartea în mână. Menționăm de asemenea cheia de boltă cu reprezentarea episcopului Wolfgang aflată în ferula.
In exterior rețin atenția cele două ancadramente de portal plasate în interiorul pridvoarelor de sud și nord. Portalul sudic este mai vechi, fiind executat în 1457. în nord, pietrarul Nicolae a terminat pridvorul în anul 1509, după modelul celui din sud.
în nord-estul monumentului se află ușa de acces la sacristie, care deasupra cadrului cu baghete încrucișate are încastrat în zidărie un detaliu al unei uși în stil Renaștere, provenit foarte probabil din casa comitelui Albert Huet, blazonul său fiind datat în 1595.
Pe fațada din sud a corului, deasupra unei uși gotice, este încastrat un relief cu tema Rugăciunea pe Muntele Măslinilor. Deși lucrarea a suportat intervenții ulterioare destul de radicale, se recunoaște scena în care Isus, într-un peisaj arid, este îngenuncheat în fața potirului. Relieful este atribuit unui atelier local inspirat din sculptura gotică central-europeană din ultimul sfert al secolului al XV-lea.
Revenind în interiorul catedralei, trebuie să menționăm fresca aflată pe peretele din nord al corului. Scena reprezintă Răstignirea încadrată de un decor arhitectural în care sunt plasate o serie de personaje biblice și istorice. Pictura este executată de pictorul Johannes de Rozenaw în 1445, presupus a fi originar din Austria, în mod cert, maniera sa de a picta poartă amprente neerlandeze, iar din punct de vedere iconografic se pot sesiza și influențe italiene. Pictura a fost restaurată de pictorul restaurator Liviu Ciungan în anii 1989-1990.
Deosebit de valoros și bogat este inventarul mobil al bisericii evanghelice. Chiar dacă o serie de vase de cult din argint aurit, opere ale unor vestiți meșteri sibieni, precum Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte piese de mare valoare pot fi admirate în biserică.
In cor, în axul bisericii se află una din cele mai frumoase cristelnițe de bronz existente în țara noastră. Are forma unui potir cu talpă, picior, nod și bazin, fiind decorat cu o serie de inscripții cu minuscule și majuscule gotice. De asemenea, pe suprafața sa sunt realizate 228 de plachete în relief, multe din ele reprezentări figurative de influență bizantină. Cristelnița este opera meșterului Leonhardus din anul 1438; tradiția pledează pentru turnarea ei din bronzul tunurilor turcești capturate de către sibieni în 1437.
In 1672 a fost executată de către J. West orga bisericii, care peste doi ani a fost pictată de Paul Demosch și Jeremias Stranovius contra sumei de 700 florini.
In biserică se mai păstrează câteva altare poliptice. Unul dintre acestea se pare că este vechiul altar al bisericii evanghelice, databil între 1480 și 1545, voleții fiind inspirați din ciclul Patimilor lui Albrecht Durer. Panoul central și predela au fost repictate în 1701 de pictorul Jeremias Stranovius cel Bătrân. Altarul, o creație a unui pictor provenit din școala dunăreană, a fost restaurat la Brașov de către restauratoarea Gizela Richter și reamplasat în biserică, în transept, în anul 1986. Un alt altar, de mai mici dimensiuni, provenit de la Dobârca, prezintă interes datorită faptului că a fost realizat în prima jumătate a secolului al XVII-lea în maniera altarelor poliptice. In ferulă se mai păstrează un grup statuar din lemn, Isus între doi îngeri (a doua jumătate a secolului al XVI-lea) , adus de la parohia evanghelică din Copșa Mare, restaurat în 1975 și montat într-un altar modern. De asemenea, se mai păstrează vechiul amvon al bisericii, databil la sfârșitul secolului al XV-lea, executat cu mare probabilitate de meșterul pietrar sibian Andreas Lapicida.
Biserica a servit și ca loc de înmormântare pentru primarii, comiții sau alte personalități sibiene. Pietrele funerare care acopereau mormintele acestora au fost demontate din nava bisericii în anul 1853 și încastrate în zidurile ferulei, obtinându-se astfel un ansamblu unic ca valoare în țara noastră.
In ordine cronologică, printre cele mai vechi lespezi funerare sunt cele ale primarilor Nicolaus Proll și Georg Hecht, ambii decedați în 1499. Cele două lespezi sunt realizate în marmură roșie; textul este înscris într-un chenar în jurul blazoanelor defuncților. Dacă piatra funerară a domnului muntean Mihnea Vodă cel Rău (+1510) , decorată cu o cruce, denotă influențe din Țara Românească, în schimb celelalte lespezi din secolul al XVI-lea certifică cu claritate împământenirea noului stil, al Renașterii. Majoritatea lespezilor sunt realizate în marmură roșie sau gri, eventual în piatră, având textul înscris pe bordură, iar partea centrală este ocupată de blazoane, în această categorie se înscriu lespezile primarilor Johannes Lulay (+1521) , Servatius Weidner (+1576) , Simon Miles (+1576) și Blasius Rhau (+1581) . In schimb, placa funerară a comitelui Petrus Haller (+1569) a fost turnată în bronz.
Din secolul următor datează pietrele funerare ale comiților Albert Huet (+1607) și Valentin Seraphim (+1639) , cea de a doua fiind o excelentă reprezentare integrală în relief a figurii celui decedat.
In acest secol au activat doi dintre marii sculptori sibieni, Elias Nicolai și Sigismund Moss. Lui Elias Nicolai i se datorează nu mai puțin de opt pietre funerare, executate într-o perioadă de circa două decenii. Primele creații sunt mai simple, în general subîmpărțite în două registre, în cel superior fiind reprezentat blazonul, sub care apare textul comemorativ. Din această categorie fac parte lespezile funerare ale comitelui Michael Agnethler (+1645) , ale primarilor Tobias Sifft (+1651) și Johannes Reussner sen. (+1637) , a senatorului Lucas Low (+1641) , a senatorului Dominicus Rosenauer (+1616- piatra a fost pusă în 1636) și a preotului Petrus Richelius (+1648) . Alte două pietre funerare datorate lui Elias Nicolai demonstrează o mai aprofundată știință a sculptării pietrei, prin redarea fizionomiei și anatomiei umane: lespedea senatorului Michael Schwartz (+1655) , unde este realizată o compoziție cu învierea lui Christos, precum și cea a comitelui Valentin Franck (+1648) , în care defunctul este reprezentat de la genunchi în sus, văzut frontal. Lui Elias Nicolai i se datorează și epitaful lui Michael Agnethler (+1645) , executat din lemn sculptat policrom.
Moss a realizat două din cele mai frumoase lespezi funerare aflate în ferulă. Pietrele executate pentru comiții sași Mathias Semriger (+1680) și Andreas Fleischer (+1676) , adevărate capodopere ale genului, reprezintă personaje defuncte văzute integral în veșminte de gală. Se remarcă aici o anumită înclinație pentru redarea detaliilor vestimentare, dar concomitent se recunosc în aceste lucrări o serie de elemente renascentiste târzii îmbinate cu cele baroce timpurii. De asemenea, Moss este și autorul epitafului din lemn sculptat al comitelui Mathias Semriger. Din secolul al XVIII-lea datează mai multe pietre funerare aflate fie în ferulă, fie în nava centrală a bisericii. Dacă lespedea comerciantului Samuel von Dobosi (+1759) și a fiicei sale Eva Susana (+1761) urmează schema pietrelor funerare din secolul al XVI-lea, în care alături de blazoane apar simboluri (clepsidra, craniul, cartea) și doar formele artistice aparțin barocului, piatra funerară policromă a comitelui Simon von Baussnern (+1742) este o creație barocă matură, în anul 1796 se interzic înhumările în biserică, dar cu toate acestea, se va mai face o excepție în anul 1803, când trupul neînsuflețit al baronului Samuel von Brukenthal va fi depus în cripta amenajată lângă amvon.
Cod Monument:SB-II-m-A-12078
Nr. vizualizări:43925
Data ultimei vizualizări:2024-03-29 05:21:14
Data ultimei actualizări:2015-10-16 15:42:23
Data încărcării pe sit:2005-11-24 05:10:47
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!


Setul de Fotografii 1
Setul de Fotografii 2
Setul de Fotografii 3
Data: 2007-10-22
Contor: 1323

Vedere de ansamblu
Foto: Mircea Vâlcu